Mijloacele de comunicare în masă au cucerit globul. Ţesătura din ce în ce mai deasă a undelor purtătoare de mesaje radio-tv, internetul, lumile virtuale fără frontiere, dar cu baroni ai cerurilor inventivi şi putred de bogaţi, ar fi, teoretic, mijloace menite să promoveze din ce în ce mai intens comunicarea. Şi totuşi… Recapitulăm câteva cunoştinţe studenţeşti de anul I de la Ştiinţele comunicării. Când doi oameni se aşază faţă în faţă la o masă, ca să stea de vorbă despre ceva anume, ei, de fapt, nu sunt doi, ci şase. (...) Adică fiecare dintre cei doi se prezintă în câte trei „exemplare“: un prim personaj este cel pe care titularul vrea să-l prezinte lumii, alt personaj este cel perceput de cei din jur, iar al treilea este personajul real. Ca să fim mai aproape de zilele noastre: toată propaganda vizuală, bannerele, posterele, lozincile, portretele, pliantele, flyer-ele de pe stradă şi monoloagele de pe ecran ale candidaţilor aflaţi în campanie electorală sunt pledoarii pentru personajul numărul unu, reprezintă o campanie de imagine. Cu ajutorul celorlalţi se fabrică însă pentru fiecare candidat, personajul numărul 2 – cel perceput. Pe care unii îl aplaudă frenetic, alţii se fac că îl aplaudă, îl privesc cu neîncredere sau îl înjură – tot atâtea semne că fiecare percepe personajul respectiv, de fapt şi-l construieşte, punând câte ceva de la el însuşi. O emoţie, o prejudecată, o idee, o suferinţă, ceva. Aplauzele sau înjurăturile nu sunt participări la dialog, nu sunt răspunsuri, ele sunt reacţii.

Cât despre cel de-al treilea exemplar, care nu e deloc cel mai puţin important dar e cel mai des ignorat (chiar şi de către el însuşi), acesta este omul cel adevărat. În rubrica de faţă, nu ne ocupăm deloc de politică, dar e derutant să vezi cum un susţinător ap Publicitate rig al unui partid îşi desface nervos microfonul lavalieră şi pleacă brusc dintr-o dezba