Traian Basescu este izolat, singur, doar cu PD-L alaturi, impotriva unei clase politice coalizate. Se repeta situatia de la referendumul pentru demitere. Atat doar ca, in acest moment, presedintele nu mai este in prima parte a mandatului, s-a tocit, pare obosit si nu mai are nici pe departe popularitatea de 70%. A ajuns umar la umar cu Mircea Geoana, iar batalia sa este cu adevarat dramatica.
In aceste conditii, a adoptat singura strategie posibila: singurul meu aliat este poporul care vrea reforma, dupa cum arata rezultatele referendumului, si ma va ajuta sa razbesc o clasa politica antireformista si pe mogulii ce vor sa jefuiasca tara. Are insa o problema evidenta: la o prezenta identica la vot, domnia sa a obtinut 31% din voturi, in vreme ce la referendum au raspuns DA de peste doua ori mai multi alegatori. Asta inseamna ca pentru mai mult de jumatate dintre doritorii de reforma politica profunda, Traian Basescu nu mai reprezinta principalul vector reformator.
Mesajul reformist al presedintelui si-a pierdut forta magnetica de alta data din doua motive: l-a decredibilizat singur, iar bilantul celor cinci ani este foarte prost.
Nu poti sustine credibil reforma clasei politice, anticoruptia, transparenta, principiile ferme cat timp promovezi persoane dubioase si incompetente, cat timp primesti in barca ta oameni controversati dupa care, pe vremuri, aruncai cu pietre.
Cum mai ataci la baioneta figurile sinistre din PSD, in frunte cu Marian Vanghelie si Viorel Hrebeciuc, cat timp ai binecuvantat in urma cu mai putin de un an o alianta cu partidul din care fac parte cei doi, ba chiar ai asistat pasiv la ocuparea ministerului de Interne de catre oamenii lui "almanahe".
Bilantul celor cinci ani de mandat este foarte slab sub aspectul reformelor. Traian Basescu a condamnat comunismul si a predat catre CNSAS arhiva