Muzeul Louvre l-a invitat pe Umberto Eco să aleagă o temă şi să o prezinte publicului francez pe durata lunii noiembrie 2009. El a optat pentru "Vertijul listei", căreia îi consacră titlul omonim, apărut (simultan) la editura Flammarion. O magnifică publicaţie, în stilul celor coordonate anterior " Istoria Frumuseţii şi cea, simetrică, a Urîţeniei. Cu diferenţa că, de astă dată, Eco figurează pe copertă ca unic autor.
Volumul " preţioasă carte de artă, cu numeroase reproduceri color " analizează conceptul listei ca instrument epistemologic. Fiecare capitol este însoţit, pe lîngă imagini, de un florilegiu: texte literare, religioase, savante etc., chemate să documenteze "intrarea" respectivă. Lista " fie ea poetică sau practică " pare atotprezentă în economia tuturor civilizaţiilor (deşi Eco se limitează la sfera europeană). Ea nu este doar figură a retoricii sau coagulare a fanteziei, ci şi grilă de organizare a realităţii, prin acumulare, selecţie sau catalogare. Avem un instinct arhivistic " susţine Eco " şi e greu să-l contrazicem. Orice cultură favorizează anumite metode de a stoca mesajele. Limbile sînt fatalmente idiomuri, dar tind spre un soi de bibliotecă virtualmente universală, precum cea din reveria borgesiană, sau doar spre combinaţia dintre selecţia naturală (produsă bunăoară prin incendii) şi selecţia politică (operată prin cenzuri, damnatio memoriae). În tipologia avansată de Umberto Eco apar liste de enumerare, de obiecte indicibile, de locuri, de mirabilia " specialitatea enciclopediilor medievale ", dar şi liste moderne: haotice, mediatice, interşanjabile, anormale. O sursă abundent exploatată rămîne colecţionismul " sub toate formele sale ", de la cabinetul de curiozităţi, pînă la pinacoteci şi galeriile private.
Umanist, semiolog, autor de thriller-uri gotice, bibliofil " Eco îşi solicită cu succes respectivele ipostaze pentru a
