La Centrul Cultural George Apostu din Bacău, unde actorul Geo Popa joacă, de aproape douăzeci de ani şi cu un succes nebun, rolul directorului neobosit, Marin Gherasim a deschis recent o expoziţie de pictură, închinată chiar lui George Apostu. Reunind lucrări dintr-un interval cronologic suficient de larg pentru a oferi o imagine cuprinzătoare şi coerentă asupra unei cariere artistice exemplare, expoziţia a constituit şi ambianţa în care s-a desfăşurat actuala ediţie a Simpozionului de estetică şi în care s-au decernat premiile Apostu pe acest an. Textul de mai jos însoţeşte această expoziţie şi o comentează sumar în paginile catalogului.

Prima observaţie care se poate face în legătură cu pictura lui Marin Gherasim este faptul că ea nu trimite către o realitate figurativă. Reperele ei nu se regăsesc în afară, în exterior, ci în propria sa substanţă, în propria sa voinţă de a fi. Realitatea sa interioară îşi este suficientă sieşi, oferind privitorului coordonatele unei indiscutabile opacităţi. Dar, în acelaşi timp, ea funcţioneză la fel de bine ca un hublou, ca o fantă deschisă către o altă realitate, adică asemenea unui mediu perfect transparent. Acest tip de ambivalenţă poate lăsa impresia că Marin Gherasim se joacă cu privitorul şi, la o analiză mai atentă el chiar o face, dar joaca lui este una gravă, el posedînd acel spirit ludic care ţine de reflexul fundamental de viaţă şi nu unul strict tehnic şi gratuit, fără miză şi fără finalitate. Această joacă se extinde şi în spaţiul care priveşte scopul imediat al reprezentării, situat ambiguu, undeva la intersecţia motivului cu limbajul, pictorul neinteresîndu-se nici de motivul în sine, dar nici de limbajul pur şi autist. Controlînd, însă, cu multă abilitate, ambele treasee, pictura lui Marin Gherasim este una în care motivul transpare, iar limbajul glisează între referinţă şi autoreferinţă, iar ac