Are 57 de ani şi o vechime în muncă de 36 de ani. De mai bine de 19 ani este la catedră la Şcoala generală numărul 7 din municipiu, iar până acum a avut nouă serii de elevi, adică peste 300 de copii.
La început nu a crezut că va deveni învăţătoare, a fost admisă la Liceul Teoretic şi s-a orientat către ştiinţele exacte, considerând că o specializare în ştiinţe fixe îi oferă mai multe perspective. Numai că s-a gândit după câţiva ani să dea admitere la Institutul pentru cadre didactice. La scurt timp, la 23 de ani era deja în faţa elevilor şi le preda, unora chimie, iar pentru alţii era învăţătoare pentru că a fost repartizată într-un cătun de munte din judeţul Vrancea unde a fost nevoită să predea mai multe materii.
Acolo a stat doar doi ani, apoi s-a căsătorit şi a ajuns la Buzău. A început la Şcoala numărul 16, iar după finalizarea construcţiilor la Şcoala numărul 7 s-a mutat. De atunci nu şi-a mai schimbat locul de muncă. Prima sa generaţie de elevi din Buzău a făcut-o să îşi dea seama că menirea sa era să devină o învăţătoare cât mai bună. „Menirea mea pe lume a fost să luminez minţi şi să şlefuiesc suflete. Fiecare copil are o poveste, cred că dacă aş povesti despre copiii mei, nu aş isprăvi. Niciodată nu am comparat elevii între ei, i-am respectat şi m-am aplecat asupra fiecăruia ca un părinte", mărturiseşte Silvia Bogdan.
La începutul carierei nu ştia exact cum să se comporte cu elevii şi cum să îi facă să îi acorde toată atenţia, însă în scurt timp a descoperit secretul. "Întâi mi i-am apropiat, apoi i-am modelat ca o mamă pentru că eu sunt o învăţătoare mămoasă. Mă preferă părinţii care aduc copiii la şcoală cu strângere de inimă, cei care cred că au copii timizi şi care se tem de ceea ce înseamnă nou, necunoscut. Dacă în prima zi de şcoală atât părinţii, cât şi elevii sunt temători, întotdeauna am format o echipă cu care am reuşit după patr