Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde merg ieşenii în weekend

Publicat in Adevarul, vineri 27 noiembrie 2009 ·

În Clubul Office Lounge este programată diseară după ora 23.00, petrecerea „Michael versus Madonna“. Aici invitaţii vor putea dansa pe ritmurile celor mai cunoscute hituri ale celor doi mari artişti.

În schimb, în clubul Skye va mixa diseară DJ Katya Vanila. Tinerii pot lua în calcul şi oferta clubului Hypnotic, care va găzdui petrecerea „Gravity First Year Tour: with Dan Ene“. „Girls love to party“ este motto-ul serii în Club Two, iar în London Pub DJ The Prophet va întreţine atmosfera.

Astăzi

Filme documentare despre mediu

Ieşenii pot merge diseară să vizioneze filmele documentare incluse în programul celei de-a doua seri a Festivalului de Film Documentar despre mediu de la Casa de Cultură a Studenţilor. Astfel, de la ora 17.00 va rula filmul „Fii uraniului“, de la ora 19.00 „Noul Eldorado“, iar la ora 20.45 este programat filmul „Percy Schmeiser - David vs. Monsanto“. Între proiecţii, invitaţii vor avea ocazia să discute cu realizatorii peliculelor, dar şi cu reprezentanţi ai unor organizaţii ecologiste importante precum Agent Green sau Alburnus Maior. Intrarea la festivalul care se va încheia mâine este liberă.

Mâine

Expoziţii pentru toate gusturile în oraş

Cei care vor să iasă din casă pot opta pentru expoziţiile de fotografie şi pictură deschise în acest sfârşit de săptămână. Astfel, la Sala Senat a Universităţii „Al. I. Cuza“ este deschisă expoziţia „Vietnamul, oportunităţi de cooperare“, în timp ce Casa „Mihai Ursachi“ găzduieşte expoziţia „Fără Nume“. La Muzeul Unirii pot fi admirate picturile semnate de Ioan Vînău. În schimb, la galeria apARTE este deschisă expoziţia „Scan 01“.

Concert

Ştefan Hruşcă vine la Iaşi

Ştefan Hruşcă va cânta pe 1 decembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor. Biletele de intrare la concertul de colinde vor costa 50 de lei şi sunt puse în vânzare la Agenţia Teat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de joi, 17 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum 3 ore
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 5 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum 3 ore
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Harvard este o „glumă”, unde se predă „ura și prostia”, acuză Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează DPA, conform Agerpres. „Harvard este o glumă, învață ura și prostia și nu ar mai trebui

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Bărbat de 37 de ani, găsit mort într-un bazin din Timișoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat de 37 de ani a murit după ce a căzut într-un bazin betonat inundat, situat pe un teren viran din zona Blașcovici. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările. Miercur

Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia,

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 8 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Nicuşor Dan a strâns 7 milioane de lei din împrumuturi pentru campania sa electorală / Cheltuie 15.000 de euro pe zi pentru online

G4Media acum 6 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, declară că a strâns 6 milioane de lei din donaţii, în precampanie, iar pentru campanie a obţinut împrumuturi de 7 milioane de lei, transmite Agerpres. Mai exact, în ce priveşte pr

Vremea

București
acum

10°
joi

9°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

13°
joi

9°/25°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

7°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
dum.

12°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/21°