Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, vineri, pentru 15 decembrie, dosarul în care Adrian Năstase a fost trimis din nou în judecată în dosarul "Mătuşa Tamara", pentru dare de mită, deoarece preşedintele Consiliul Naţional al PSD a cerut judecătorilor un termen să-şi angajeze avocat.
Adrian Năstase nu s-a prezentat, vineri, la instanţa supremă.
Adrian Năstase a fost trimis din nou în judecată, pe 21 octombrie, în dosarul "Mătuşa Tamara", pentru dare de mită, alături de fostul său consilier, Ristea Priboi şi fostul preşedinte al ONPCSB, Ioan Melinescu.
Potrivit DNA, Ioan Melinescu, preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) între anii 2001-2004, este acuzat de sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii. Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru Năstase Adrian, fost deputat în perioada 2000-2004, a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în cursul lunii noiembrie 2000, Ioan Melinescu Ioan, în calitate de membru al Plenului Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, i-a contactat, cu sprijinul persoanei denunţătoare, pe Priboi şi Năstase, cărora le-a comunicat că, în cadrul instituţiei în care îşi desfăşura activitatea, se află în lucru, cu propunere de informare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o lucrare având ca obiect depunerea în numerar a unei sume de 400.000 USD, într-un cont bancar având-o ca titular pe Daniela Năstase.
Melinescu i-a promis lui Năstase că va bloca lucrarea până după alegerile din decembrie 2000
Cu această ocazie, Melinescu i-a promis lui Năstase Adrian, spun procurorii, că va bloca lucrarea până după alegerile din