Iat-o pe Manuela Obădău, din Reşiţa, cum ne aminteşte de trecerea noastră de la SRL-uri la uichenduri. Iat-o pe Manuela vorbind de colţul ei fără pereche din Văliug " Dumnezeule, cum sună! Dintr-o bucată, ciudăţenie a naturii, vreo jiganie. Bă, tu de ce nu povesteşti pe uichendist.ro? Te doare tastatura?
Din 1990 încoace, precum bine se ştie, avem şi noi week-end-uri/uichenduri! Aveam şi înainte, cei din Capitală şi poate cei din alte regiuni le numeau "SLR-uri", adică săptămîna de lucru redusă! Noi, cei de aici, le numeam "sîmbete libere"! La început, era o singură sîmbătă liberă, apoi am "primit" chiar şi două sîmbete libere pe lună, asta dacă ne îndeplineam planul, adică dacă firma, pardon, întreprinderea unde lucram îşi îndeplinea planul!
Doamne, ce bucuroşi eram cînd aveam sîmbăta liberă! Pentru că lîngă Reşiţa şi chiar în tot judeţul Caraş-Severin sînt locuri grozave, unde poţi evada din oraş! La 12 km de Reşiţa este lacul de acumulare Secu, apoi la 22 km este comuna Văliug, lîngă care sînt două baraje (lacuri de acumulare), unul foarte vechi, din 1901, cunoscut sub numele de Breazova, şi unul ceva mai nou, din 1954, are aceeaşi denumire ca şi comuna, Văliug.
Aşa că mai toţi reşiţenii şi chiar unii caraş-severineni aveau unde să meargă în uichenduri, din primăvara şi pînă toamna tîrziu, chiar şi în "vremea cealaltă"! Dar atunci, în acele SLR-uri, existînd acea lipsă de benzină şi restricţia de a circula, după expresia: "o duminică da, una ba", ne limitam să mergem cît mai aproape de Reşiţa şi alegeam atunci lacul Secu.
Nu exista ieşire la iarbă verde sau la picnic, cum se zice acum, fără să nu fie la fiecare familie sau grup de prieteni, lîngă pătură, ridicat un grătar, "hand-made", majoritatea la locurile de muncă! Pe el, pe grătar, se frigeau bucăţi de carne şi/sau mici, aceştia tot "hand-made" sau "house-made", pentru că aceste
