- Istoric - nr. 428 / 27 Noiembrie, 2009 Afirmatia din titlul nostru retinuta si de alti cronicari contemporani, dar prezenta onoranta si in "Memorialul" lui Nagy Szabo Ferencz (1580-1658), concitadinul nostru si continuator al primilor fauritori de istorie mureseana si targumureseana, mostenire care acopera cu informatii certe aproape un veac din cel mai furtunos timp istoric al Tarii transilvanene, incluzand spusa de mai sus cu valoare de mesaj in rememorarile sale, se pozitioneaza, poate involuntar voluntar, printre cei ce dau sa simpatizeze _ cum s-ar fi exprimat contemporanii _ cu marile sperante puse atunci in fapta domnitorului muntean. Caci, dupa ce vestea victoriei de la Selimbar purcese spre Viena _ capitala prin "curieratul iutit" in lipsa altor mijloace mai eficiente ale vremii, se putea conta pe reactii oficiale, chiar diferite, fiindca victoria in sine incorpora marea insemnatate a unei optionari a principatului spre alte suzeranitati decat cea otomana, care-si facuse veacul. Tocmai de aceea, atat la Viena, cat si la Sublima Poarta (otomana), vestea isca reactii adverse la care spontan aderase si atitudinea opozita, vehementa chiar, a marii nobilimi lovita in interesele ei vitale de brusca schimbare de domnie in Principatul transilvanean. Cert este ca, la scurt timp, cand inca la curtea princiara de la Alba Iulia emulatia febrila a celor petrecute nu se temperase cu totul, pe neasteptate, la poarta fortaretei de atunci, de pe locul viitoarei cetati, fu anuntata o garda calare, venita dinspre gra nita nord-vestica, insotind, potrivit obiceiului, o solie imperiala ce se distingea de altele prin fastul vestimentar, exprimand rangul ce-l purta. Condusa la vornicelul incredintat cu protocolul ospitalitatii marilor musafiri dupa formalitatile nelipsite de acribie in asemenea ocazii, solia compusa din 4-5 insi fu condusa in palatul ospital, iar cancelari