Deziluzia, dezamăgirea care par să se aşeze azi peste sufletul unor cetăţeni nu e atît rodul lipsei de calitate a acelei categorii de oameni impropriu numită “clasă politică”, cît mai ales produsul unei iluzii îndelung întreţinute de diverşi intelectuali publici, preluată apoi de politicieni cinici. Spunea dl Băsescu, răspunzîndu-i la GDS dlui Liiceanu, că dacă ar fi dictator ar numi clasa politică pe gustul acestuia din urmă. Era o glumă, fireşte, dar o glumă care ascunde atît cinsimul dlui Băsescu, cît şi iluziile şi deziluziile dlui Liiceanu. După atîţia dictatori răi, ideea unui dictator bun trebuie să dispară chiar şi din glumele noastre.

În plus, nu există dictator bun sau rău. Există doar dictatori. Fireşte, dl Băsecu nu este unul dintre ei. O spun cu toată convingerea. Dl Băsescu este un politcian democrat cu tendinţe autocrate. Atîta tot. Ca şi Lech Kaczyński, după părerea mea. Oameni politici cinici, care manipulează fantomele trecutului, revanşard, periculos, în folos personal şi care au convertit în teme electorale sentimente colective de revansă istorică, anticomuniste, naţionaliste, de orice fel, cum au avut interesul. Au băgat de fiecare dată nuiaua prin gard agitînd dulăii din toate sufletele, dulăi care păreau să aţipească. În opinia mea, aceşti oameni politici trebuie să dispară din noile şi fragilele democraţii estice fiindcă a incita de fiecare dată cetăţenii la revansă istorică într-o lume europeană care încearcă să-şi uite dramele colective şi secolele de violenţă reciprocă e ca şi cum ai zgîndări de fiecare dată rănile care tind să se cicatrizeze. Ei trăiesc politic din ruperea cojilor acestor răni istorice neînchise încă pe deplin. Şi în timp ce politicienii franco-germani responsabili nu-şi invită poparele lor să-şi facă procese de conştiinţă pentru secolele de crime din războaiele duse între francezi şi germani, Kaczyński şi Băsesc