Pe marginea culegerii de eseuri
Einen Halt suchen (în căutarea unui sprijin)
de Joachim Wittstock, Ed. Hora, Sibiu, 2009
Dragă Joachim,
Aş fi putut să-ţi scriu cum se obişnuieşte în lumea bună cîteva fraze convenţionale, "Te felicit, ai făcut un lucru extraordinar!", şi să mă achit în felul ăsta de o obligaţie care nu mă angajează cu nimic. Dar cartea asta a ta de grosimea unui zid de sprijin la nevoie, cînd pămîntul se surpă şi zidul te apără să nu aluneci, să nu cazi -, mă implică mai mult decît îţi închipui. Deşi drama instabilităţii e resimţită acut de orice comunitate minoritară care vreme îndelungată s-a crezut la ea acasă şi treptat, constată că şi-a pierdut acel acasă, văzîndu-se primejduită, ea poartă, în primul rînd, amprenta ta personală. Se pare că această trăsătură există la unele rase şi neamuri din timpuri străvechi ca un stigmat ontic, la care nu găsim întotdeauna explicaţii exacte... E interesant, cu cît ne apropiem mai mult de părţile răsăritene, motivul unei fatalităţi e mai adînc înrădăcinat, manifestîndu-se uneori ca o prevestire, fie datorată unei mai puternice înclinaţii metafizice, unui instinct mai ascuţit, unei memorii atavice (istorice?) mai pronunţate. Filosofez după ureche, dar ştiu exact ce se petrece în creierul şi sufletul meu şi de aceea mă hazardez în asemenea afirmaţii, pe care unii le pot găsi ridicale, nu şi tu. Tocmai fiindcă ceea ce vrei să demonstrezi în preambulul cărţii nu este doar nevoia unei comunităţi etnice de a găsi un colţ de stîncă de care să se agaţe sau un cîine ciobănesc care s-o conducă, atunci cînd se află pe buza prăpastiei. E curios că tu - care eşti un om aparent într-un echilibru foarte stabil - atunci cînd scrii, indiferent ce, trădezi vulnerabilitatea unui ins ce nu-şi găseşte totdeauna punctul de sprijin, pentru că aripa unei mori - cum te-a asemuit pe tine
