Din oferta relativ bogată de referate generale cuprinse în nr. 9/2009 al revistei Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, MEDICINA MODERNĂ, ne-a atras atenţia iniţiativa unui amplu colectiv interdisciplinar, de abordare a abdomenului acut la paraplegici. (...) Nu at� Publicitate �t pentru că autorii provin din specialităţi variate (Chirurgie generală, Recuperare medicală, fizioterapie şi balneologie, ATI, Neurochirurgie), cât mai ales pentru abordarea unui subiect altminteri neglijat de tratatele de specialitate „clasice“, particularităţile pacientului paraplegic justificând pe deplin nevoia unor capitole separate de patologie, pentru managementul adecvat al acestor bolnavi. În această primă parte, preambulul unui text care presupunem că este mult mai vast, autorii – conf. dr. Titus Grigorean, prof. dr. Gelu Onose, dr. Mihai Crăciunoiu, dr. Mihai Popescu, dr. Aurelia Mihaela Sandu, dr. Alexandru Rareş Stoian, dr. Cătălin Marius Neacşu, dr. Victor Strâmbu şi prof. dr. Florian Popa – prezintă câteva date epidemiologice justificative, urmate de noţiuni de anatomie şi fiziopatologie indispensabile pentru înţelegerea tulburărilor de sensibilitate ale pacientului paraplegic. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală. Din oferta relativ bogată de referate generale cuprinse în nr. 9/2009 al revistei Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, MEDICINA MODERNĂ, ne-a atras atenţia iniţiativa unui amplu colectiv interdisciplinar, de abordare a abdomenului acut la paraplegici. (...) Nu at� Publicitate �t pentru că autorii provin din specialităţi variate (Chirurgie generală, Recuperare medicală, fizioterapie şi balneologie, ATI, Neurochirurgie), cât mai ales pentru abordarea unui subiect altminteri neglijat de tratatele de specialitate „clasice“, particularităţile pacientului paraplegic justificând pe deplin nevoia unor capitole sepa