Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Eu nu ştiu ce să votez"

Publicat in Jurnalul, vineri 27 noiembrie 2009 ·

Consilierii generali s-au certat ca la uşa cortului timp de cinci ore pe câteva hotărâri referitoare la majorarea taxelor şi impozitelor şi la unele investiţii în parcurile bucureştene. Pentru că este criză, dările către stat n-au fost mărite, iar extinderea Parcului Herăstrău a fost respinsă.

Campania electorală i-a determinat pe aleşii locali să transforme şedinţa Consiliului General de ieri într-un ring de box. Primul punct pe ordinea de zi, majorarea taxelor şi impozitelor cu 20% a incins spiritele. "Suntem într-o perioadă de criză şi nu putem să majorăm taxele acum pentru că aşa a hotărât Guvernul Boc. Este o decizie ilegală", au spus cei de la PNL. De aceeaşi părere au fost şi pesediştii care au susţinut că banii proveniţi din mărirea dărilor către stat se vor întoarce la clientela celor din Executiv. Pentru că nu dădea bine la imagine, nici consilierii PD-L n-au vrut să piardă "inimile" bucureştenilor şi au speculat momentul declarând că de data asta se vor abţine. La un moment dat, Dumitru Dincă - PD-L, pătruns de atmosferă, a recunoscut că se află în situaţia cetăţeanului turmentat: "Eu nu ştiu ce să votez, domnilor!".

Într-un final, proiectul a fost respins după o oră şi jumătate de acuze.

BANI PENTRU SPAŢIUL VERDE

Amenajarea Parcului Ghencea i-a isterizat şi mai mult pe aleşii locali. "În opt hectare de spaţiu verde care se află la capătul pământului urmează să fie investiţi zece milioane de euro. Acolo nu ajunge nici un mijloc de transport. Cine va veni să se distreze acolo?", l-a întrebat Dan Meran - PNL pe Radu Popa, directorul de la Lacuri şi Parcuri prezent în sală. Popa a explicat că fondurile sunt europene şi nu afectează bugetul municipalităţii. Imediat după această explicaţie, Ion Stan - PSD l-a făcut mincinos pe şeful parcurilor spunând că din documentaţia pusă la dispoziţia consilierilor banii vin de la Gu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 6 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 7 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 12 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 10 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 10 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 4 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 7 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°