Bursa de la Bucuresti a inregistrat scaderi puternice ieri, pe fondul corectiilor puternice de pe pietele internationale, determinate de perspectiva intrarii in insolventa (default) a celui mai mare dezvoltator imobiliar din Dubai.
Indicele BET-FI, al societatilor de investitii financiare, a pierdut 4,1%, dupa cinci sedinte consecutive de crestere, in timp ce indicele BET a scazut cu 2%. La inchiderea sedintei de la Bucuresti, indicii principalelor piete europene inregistrau pierderi de peste 2%.
Pe de alta parte, brokerii nu sunt surprinsi de revenirea pe minus a pietei locale, fiind considerata mai degraba o evolutie normala, data de iesirile speculatorilor din piata. "Scaderea din sedinta de azi (ieri - n.a.) era asteptata, tinand cont de aprecierile din ultima saptamana. Corectia a fost accentuata si de stirile externe negative si chiar daca piata americana este inchisa si nu a reactionat inca, stirea falimentului din Dubai a anulat optimismul investitorilor de pe piata locala", a explicat Dorin Masca, broker la Carpatica Invest.
Investitorii au devenit tot mai precauti in ultima perioada, dupa ce pietele de actiuni au inregistrat cresteri substantiale in ultimele luni, astfel ca un soc negativ cum a fost stirea privind incapacitatea de plata a unei companii de stat din Dubai ar putea determina corectii mai ample si revenirea temerilor ca economiile nu au iesit inca din criza.
Cea mai mare corectie la categoria societatilor financiare a fost inregistrata de titlurile SIF Muntenia (SIF4), de aproape 5,5% fata de referinta. Restul SIF-urilor au consemnat pierderi cuprinse intre 3,1% pe titlurile SIF Oltenia (SIF5) si 4,3% pe actiunile SIF Transilvania (SIF3).
Titlurile bancare BRD si Banca Transilvania (TLV) au inregistrat corectii de 4,3% si respectiv 1,4%, in vreme ce actiunile Erste Bank (EBS) au coborat cu peste 4,3% fata de referi