Preşedintele Emil Boc a declarat că pe masa Birourilor Permanente ale Camerei şi Senatului va figura luni proiectul de Comisie pentru revizuirea Constituţiei, acuzându-i pe liderii PSD şi PNL că, în loc să ţină cont de votul românilor la referendum, fac înţelegeri pentru a-şi conserva privilegiile.
„Astăzi, Colegiul Director Naţional, în unanimitate, a validat o decizie prin care solicităm luni Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului să formeze Comisia pentru revizuirea Constituţiei în vederea aplicării rezultatelor referendumului. Voinţa românilor trebuie să fie urmată de decizia politicienilor“, a spus Emil Boc la finalul şedinţei conducerii partidului, la care a participat, pentru scurt timp, şi preşedintele Traian Băsescu.
Boc a spus că observă cum liderii PSD şi PNL, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, nu doresc reducerea numărului de parlamentari şi pierderea privilegiilor, aşa cum au stabilit prin vot „zece milioane de români“, şi „se ascund în spatele propriilor interese de campanie“.
„De aceea, luni, pe masa Birourilor Permanente va figura proiectul de Comisie pentru revizuirea Constituţiei pentru ca românii să simtă că ceea ce au votat se continuă undeva şi că nu se trece în spatele uşilor închise şi politicienii îşi fac jocurile în favoarea propriilor interese. E cazul ca în ceasul al doisprezecelea politicienii să ţină seama de votul românilor“, a subliniat Boc, acuzându-i pe liderii PSD şi PNL că tranzacţionează voturi „printr-un contract comercial“. „Şi ce fac Mircea Geoană şi Crin Antonescu? Fac o înţelegere pentru a putea conserva poziţiile lor şi a încerca să câştige voturi tranzacţionând printr-un contract comercial. Aşa ceva nu se poate!“, a spus Emil Boc.
„În momentul de faţă suntem singurii care au rămas apărătorii românilor“, a constatat Emil Boc.
Băsescu vrea eliminarea imunităţilor demnitarilor