Cand, la mijlocul anilor 1980, Mihail Gorbaciov a demarat reformele, nu avea modele. Pana la el nimanui nu-i fusese menit sa scoata din criza o tara in care, timp de trei generatii, nu existase o piata libera si o societate deschisa. Nu a avut de la cine sa invete. Mihail Sergheevi a trebuit sa mearga pe un teren destelenit, scrie analistul Maksim Trudoliubov in paginile cotidianului Vedomosti. Si nu s-a temut sa actioneze.

El a inceput o batalie reala impotriva coruptiei; i-a readus pe disidenti, incepand cu Andrei Saharov; a initiat o nemaiintalnita reforma politica, acceptand alegeri alternative, altfel spus, concurenta politica; a permis promovarea in functii de conducere a unor oameni apolitici; a dat libertate cuvantului si nu a impiedicat dezbaterile publice despre trecutul tarii.

Ajunsi intr-o situatia similara, politicieni de azi ai Rusiei se tem sa actioneze. Au mostenit o tara identica Rusiei lui Gorbaciov – dependenta de materii prime si aceeasi centralizare politica. Numai ca nivelul de coruptie a aparatului este mai ridicat, automobilele de pe sosele sunt mai bune, palatele sunt mai mari. Nimeni nu se intreaba de ce.

Esential este ca soarta reformelor lui Gorbaciov, soarta guvernului lui si a Uniunii Sovietice sunt de actualitate si pentru Rusia de astazi. O experienta pe care Vladimir Putin si Dmitri Medvedev nu o pot ignora.

Este insa clar ca ei nu vor. Nu vor ca, demarand reformele, sa piarda carma lucrurilor. Gorbaciov nu stia ca ar putea ajunge un presedinte fara tara. Putin si Medvedev stiu ca pot. Dupa toate probabilitatile, liderii de astazi citesc istoria anilor '80 in felul urmator: ultimul lider sovietic a inceput perestroika si glasnost si a primit distrugerea sistemului; a oferit libertate vecinilor si a primit dezintegrarea blocului sovietic; a introdus concuranta politica si a primit dezmembr