A/H1N1, gripă nouă, porcină sau cum s-o mai zice a cam început să-şi arate colţii. La figurat sper, pentru că nu prea mai ştii ce să crezi dacă începi să citeşti toţi experţii şi aşa-zişii cunoscători de toate.
Deja au murit doi oameni, în România, nu neapărat din cauza gripei noi, ce-i drept. Obezitatea, diabetul şi alte afecţiuni de care sufereau şi-au spus cuvântul, însă, ca să intrăm şi noi în rândul lumii, aia care se confruntă cu mii de decese din această cauză, am bifat căsuţa rămasă liberă.
Bine, există destule voci care spun că de fapt numărul real al morţilor ar fi mult mai mare, dar că nu s-a „scurs" informaţia pentru că nu ar da prea bine, mai ales că, acum, scaunul de preşedinte este subiectul tratat fără număr peste tot, oriunde te uiţi, citeşti sau mergi, iar soarta unor muritori de rând ar cam perturba situaţiunea.
Şi ca să se calmeze şi mai mult problema, ministrul Sănătăţii a cugetat el cât a cugetat şi apoi a hotărât ca informaţiile referitoare la persoanele decedate din cauza gripei noi să nu mai fie date publicităţii. O fi bine, n-o fi bine... asta pot spune doar familiile celor care îşi plâng persoanele dragi, care s-au dus fie din cauza gripei, fie din oricare alt motiv.
Subiectul nu este deloc unul care să amuze, ori să fie luat în derâdere, însă după povestea gripei aviare, care a fost şi nu prea, dar după care mulţi au cam rămas cu un gust amar şi cu bătătura goală, românul de rând încă este sceptic. Asta, mai ales că s-au dat publicităţii, pe diverse căi, tot felul de teorii ale conspiraţiei.
Acestea au existat încă de la anunţarea oficială a primului caz de gripă de acest fel depistat la om. Imediat s-a urlat ca din gură de şarpe că pandemia apărută ca peste noapte este doar pentru ca industria farmaceutică să se relanseze, să facă iar miliarde de euro pe spatele muribunzilor.
Este trist dacă într-adevăr