Selecţionata mondială Jan Garbarek Group a oferit un concert pe care ai şansa să-l vezi o dată în viaţă. Nu ştiu cum s-a "prezentat" Garbarek la Gărâna sau la Satu Mare, dar la Bucureşti a fost magnific. Timp de două ore şi ceva, unul dintre cei mai mari saxofonişti din lume s-a "jucat" împreună cu un pianist neamţ, un basist brazilian şi super-indianul Gurtu la percuţie. Încă de la primele acorduri, Garbarek & Co ne-a "transportat" într-o altă lume optimistă, frumoasă şi plină de lumină. În solo-uri bine temperate, toţi instrumentiştii şi-au demonstrat necontestata valoare, arătând că alcătuiesc o echipă de vis, în timp ce "discuţiile" dintre fabulosul Trilok Gurtu şi colegii săi au reprezentat momentele de vârf ale unui concert care i-a "amuţit" pur şi simplu pe spectatori. Cu două zile înaintea concertului de la Sala Palatului, Jan Garbarek a oferit Jurnalului Naţional un interviu în exclusivitate.

Jurnalul Naţional: Cum compui muzica de film? De unde îţi vin ideile şi improvizaţiile?

Jan Garbarek: Am constatat că, paradoxal, cu cât sunt mai multe informaţii, puncte de reper sau elemente componistice de "ghidaj", libertatea "de mişcare" e mai mare. Prima oară când am constatat asta a fost când am cântat cu George Russel. Ţin minte că mi-a dat două note (parcă erau Si şi Si diez) şi mi-a spus: "Timp de cinci minute trebuie să cânţi doar aceste note". Pentru mine a fost ca o eliberare, nu aveam ce probleme să-mi fac, trebuia doar să mă obişnuiesc cu ideea şi să "dau" din mine cât mai mult posibil, să fac ceva interesant cu două note. Cred că aceste limite impuse mie personal îmi stimulează mult creativitatea. La aceeaşi concluzie am ajuns în anii '60, când am început să cânt free jazz. Aparent, dacă e libertate, poţi face orice cu sunetele, dar nu e chiar aşa, pentru mine a avea o libertate totală înseamnă restricţii! Şi invers, dacă ai