Cea mai obişnuită formă de violenţă prin care trec femeile din toată lumea este violenţa fizică la care sunt supuse de către partenerii de viaţă. În medie, cel puţin una din trei femei este bătută sau supusă unui alt abuz de către patener de-a lungul vieţii. După ce au fost bătute, majoritatea dintre acestea pleacă de acasă împreună cu copiii, numai că nu de fiecare dată au unde să meargă pentru a putea dormi peste noapte.
În Buzău există un centru care poate primi femeile agresate care au copii cu vârsta maximă de un an şi încă unul care aparţine Fundaţiei Sfântul Sava, care dispune de prea puţine locuri. Tocmai din acest motiv şi filiala Crucii Roşii din Buzău s-a gândit în urmă cu mai bine de doi ani să înfiinţeze un nou lăcaş în care femeile bătute ar putea rămâne câteva zile. Numai că planul a fost amânat de la un an la altul din cauza lipsei de spaţiu, care ar trebui pus la dispoziţie de către Consiliul Judeţean.
„Vreau să depun un proiect ca să obţin fonduri europene şi să înfiinţez un centru pentru femeile abuzate fizic, însă mai întâi îmi trebuie un spaţiu şi nişte bani. Numai că până acum am primit doar refuzuri din partea autorităţilor pentru că nu au un loc disponibil. Intenţionez ca acest centru să aibă 10- 15 locuri, aici femeile şi copiii abuzaţi să fie consiliaţi de către un psiholog şi de un avocat, iar cât timp stau să primească mâncare şi un loc unde să doarmă", ne-a declarat Floarea Bârzu, directoarea Crucii Roşii Buzău.
Pe de cealaltă parte, autorităţile buzoiene afirmă că în acest moment nu dispun de un spaţiu care poate fi pus la dispoziţia Crucii Roşii.
„Am purtat această discuţie de mai multe ori cu Crucea Roşie, însă nu am găsit un spaţiu. Ştiu că este necesar un astfel de centru în Buzău şi pot spune că voi sprijini acest proiect, iar atunci când se va ivi ocazia, va fi unul din punctele prioritare", ne-a spus Victo