Poveştile bătrânilor de odinioară, legendele de astăzi au farmecul lor aparte. Deşi desprinse de pe tărâmuri de basm, un sâmbure de adevăr se strecoară în miezul acestor istorisiri. Aşa se face că naşterea denumirii unui sat, precum Potopin sau Valea lui Pătru, nu este deloc întâmplătoare.
A fost odată ca niciodată... Aşa încep poveştile fascinante ale copilăriei. Aceeaşi formulă de început, menită să te ducă cu gândul spre tărâmuri de demult, au şi legendele vremii de altădată.
Povestea lor, culeasă de iubitorii de folclor, vine ca o explicaţie deosebită privind denumirea unui loc de azi.
Satul Potopin din Olt. S-a născut din legenda Domnului de Rouă.
Se spune că a fost odată, demult, un tânăr mândru şi frumos, stăpân al unor moşii întinse, care-şi avea palatele de cleştar la Dunăre. El pornea adesea pe malul bătătorit al Oltului, până sus, în Munţii Loviştei. Tot colindând şi tot umblând prin acele locuri, a întâlnit într-una din zile o fată frumoasă, de care s-a îndrăgostit... Dragostea îi sfredelea atât de tare inima, încât venea în fiecare noapte la casa acesteia. Dar se spune că tânărului îi fusese sortit să nu vadă niciodată soarele, pentru că atunci s-ar fi topit precum un firişor de rouă. De aceea şi fusese numit Domnul de Rouă. El a poruncit să fie făcut un drum bun, pietruit, de la palatele lui de pe malul Dunării, până sus, în munţi, la casa iubitei. Şi mult au fost asupriţi oamenii pentru a termina mai repede drumul. N-au găsit iertare nici bătrânii, nici copiii, iar femeile care purtau un prunc în pântec erau obligate să muncească îndoit, şi pentru ele, dar şi pentru cel ce avea să vie...
Când drumul a fost gata, Domnul de Rouă urca în fiecare seară la iubita sa, unde stătea până în zorii zilei, şi, cum auzea primul cântat al cocoşilor, urca în trăsură şi făcea rapid cale întoarsă.
Oamenii din sat, auzind această pov
