Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amintirile unei iubiri pierdute

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 28 noiembrie 2009 ·

Înainte parcă era mult mai uşor să dai uitării o poveste de iubire ajunsă la final. În plină epocă a internetului, ştergerea amintirilor dureroase nu mai este tocmai o misiune uşoară.

„Dezinstalarea“ unei poveşti de iubiri ajunse la final este o misiune destul de complicată şi avem nevoie de adevăraţi specialişti în domeniu. Înainte era simplu. Goleam şifonierul de tricourile ei sau de şosetele lui, urma apoi penibila împărţire a cărţilor şi CD-urile şi gata! De aici începea ceea ce psihologii numesc „perioada de doliu“ şi pe care oamenii de rând o consideră mai degrabă un fel de traversare a deşertului. Câteodată durează o lună, alteori un an, iar uneori mai mult. În prezent, ştergerea materială, fizică a amintirilor este doar începutul, partea cea mai dificilă. Obiectele care pot trezi amintiri sunt identificate cu uşurinţă şi pot fi îndepărtate într-o clipită. Le punem într-o cutie, le restituim sau le aruncăm. Nu la fel se poate face cu lucrurile imateriale, cum ar fi mail-urile, fotografiile şi tot inventarul de „urme“ digitale, care apar în timpul unei relaţii şi care în momentul despărţirii nu se văd aşa de uşor. Ele ies la suprafaţă cu timpul, atunci când ne aşteptăm mai puţin. Probabil exact atunci când instinctul de supravieţuire tocmai începuse să îşi facă datoria, ştergând amintirile. Şi, cu toate acestea, este suficient ca dintr-un folder „botezat“ în mod inofensiv „diverse“ să apară o fotografie cu voi doi îndrăgostiţi într-o vacanţă, pentru ca rana să se redeschidă şi să vă întoarceţi în trecut. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, ar fi nevoie de specialişti, de un expert în probleme de amor care să descopere rapid chiar şi urmele invizibile. Şi de o echipă de „genişti“ care, după ce a fost îndepărtat „fragmentul exploziv“ - mesajul în care vă jura iubire eternă, de exemplu -, să fie capabilă să îl dezamorseze înainte de a „vă aru

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 50 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 40 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°