Înainte parcă era mult mai uşor să dai uitării o poveste de iubire ajunsă la final. În plină epocă a internetului, ştergerea amintirilor dureroase nu mai este tocmai o misiune uşoară.

„Dezinstalarea“ unei poveşti de iubiri ajunse la final este o misiune destul de complicată şi avem nevoie de adevăraţi specialişti în domeniu. Înainte era simplu. Goleam şifonierul de tricourile ei sau de şosetele lui, urma apoi penibila împărţire a cărţilor şi CD-urile şi gata! De aici începea ceea ce psihologii numesc „perioada de doliu“ şi pe care oamenii de rând o consideră mai degrabă un fel de traversare a deşertului. Câteodată durează o lună, alteori un an, iar uneori mai mult. În prezent, ştergerea materială, fizică a amintirilor este doar începutul, partea cea mai dificilă. Obiectele care pot trezi amintiri sunt identificate cu uşurinţă şi pot fi îndepărtate într-o clipită. Le punem într-o cutie, le restituim sau le aruncăm. Nu la fel se poate face cu lucrurile imateriale, cum ar fi mail-urile, fotografiile şi tot inventarul de „urme“ digitale, care apar în timpul unei relaţii şi care în momentul despărţirii nu se văd aşa de uşor. Ele ies la suprafaţă cu timpul, atunci când ne aşteptăm mai puţin. Probabil exact atunci când instinctul de supravieţuire tocmai începuse să îşi facă datoria, ştergând amintirile. Şi, cu toate acestea, este suficient ca dintr-un folder „botezat“ în mod inofensiv „diverse“ să apară o fotografie cu voi doi îndrăgostiţi într-o vacanţă, pentru ca rana să se redeschidă şi să vă întoarceţi în trecut. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, ar fi nevoie de specialişti, de un expert în probleme de amor care să descopere rapid chiar şi urmele invizibile. Şi de o echipă de „genişti“ care, după ce a fost îndepărtat „fragmentul exploziv“ - mesajul în care vă jura iubire eternă, de exemplu -, să fie capabilă să îl dezamorseze înainte de a „vă aru