Dolarul american s-a depreciat in raport cu celelalte monede majore din lume, ajungand la cel mai scazut nivel din ultimele 15 luni, determinand multi analisti sa anunte detronarea sa de pe pozitia de moneda de referinta.
In ultimele luni, prioritatea investitorilor a fost sa vanda dolari si sa cumpere aur, insa ar putea, foarte bine, sa fie mai curajosi si sa "inoate" impotriva curentului, cred analistii de la Times.
Valoarea dolarului a scazut cu aproape 14 procente, in acest an, in timp ce aurul a ajuns la un nivel record de 1,153 de dolari per uncie, pe masura ce inflatia din Statele Unite a fost mai mare decat estimarile. De altfel, aurul este considerat "plasa de siguranta" in cazul unor probleme economice si o alternativa "sanatoasa" in momentul cand monedele principale incep sa-si piarda valoarea.
De asemenea, stirea ca miliardarul John Paulson, manager al unui fond hedge, lanseaza un fond pentru aur, investind 250 de milioane de dolari din averea proprie, a ajutat la revenirea in forta a aurului.
Pe de alta parte, alti economisti sunt de parere ca actionarea in sens contrar trendului, adica vanzarea aurului si cumpararea dolarilor, ar putea fi o strategie cel putin la fel de buna. "Parerea generala pare a fi ca dolarul va continua sa scada si in urmatorii ani si ca ar trebui sa facem tot ce este posibil pentru a va proteja. Insa, ati putea avea la fel de mult succes mergand in sens contrar", a spus Richard Buxton, de la fondul de investitii Schroders.
De asemenea, Max King, de la Investec Asset Management crede ca dolarul va ajunge la 1,50 de unitati/lira sterlina si la 1,40 de unitati/euro, in urmatoarele sase luni.
"Se vand prea multi dolari, iar parerea generala este negativa in mod irational", a spus King. "De asemenea, dolarul are tendinta de a creste cand scad actiunile, cel putin