Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Connect-R a strâns sute de fani în clubul Bora Bora

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 noiembrie 2009 ·

Toate localurile din oraş au fost umplute aseară la refuz de sute de persoane. În timp ce Connect-R a umplut clubul Bora Bora, la „Insomnia“ şi la Liceul de Artă au avut loc două concursuri de frumuseţe. Persoane de toate vârstele s-au distrat până în zorii dimineţii.

Pentru prima dată după câteva weekend-uri în care nu vedeai picior de tânăr în cluburile sătmărene, aseară localurile au fost mai pline ca oricând. Peste 600 de tineri şi nu numai au fost prezenţi pe ringul de dans din clubul Bora Bora, unde Connect-R a făcut un show incendiar. Distracţia a ţinut până în zori, când amatorii de distracţie abia s-au putut dezlipi de ring şi de pahare.

Concursuri de frumuseţe

La fel de multe persoane au fost prezente şi la cele două concursuri de frumuseţe organizate tot aseară. „De mult timp nu am mai văzut atâta lume în oraş. În sfârşit, oraşul prinde viaţă“, a declarat Iulia Tămaş, o sătmăreancă prezentă aseară în mijlocul distracţiei. Fără dar şi poate, cele mai multe persoane au fost prezente aseară în club Bora Bora, unde interpretul de muzică R&B, Connect-R a făcut senzaţie. După orele 1.00, atmosfera a fost incendiară.

Cu toate că artistul nu s-a aflat pentru prima dată în Satu Mare, aseară a avut parte de cel mai călduros public. „Mă simt extraordinar de bine la Satu Mare. Sunteţi un public minunat“, a declarat de pe scenă artistul, care alături de cei patru dansatori profesionişti a făcut un adevărat spectacol. Tinerii au fost cei care au profitat de noapte la maximum. „M-am simţit foarte bine aseară. A fost o noapte incendiară, cu un artist care îmi place la nebunie. Am fost cu un grup de prieteni, alături de care am petrecut până în zorii dimineţii“, a declarat Sorin Michnea, un tânăr de 23 de ani.

Cabaret şi boboace

Cele mai frumoase boboace de la Colegiul Naţional „Ioan Slavici“ şi de la Liceul de Ar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen nu a fost invitată la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit încă o invitație pentru ceremonia de inaugurare a președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, pe 20 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt vineri, citat de Reuters. „Dacă

Elena Lasconi: Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă, dar soluția nu e acolo

HotNews acum 2 ore
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, vineri, pe pagina ei de Facebook, la protestul care are loc în fața Parlamentului. Primărița de la Câmpulung a declarat că îi înțelege pe protestatari și acuză Guvernul că „a dat foc la țară”. „Au aruncat

NATO nu susţine ţinta de 5% pentru cheltuieli de apărare propusă de Trump, dar ia în calcul o creştere

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a cerut ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, o creştere semnificativă faţă de actuala ţintă de 2%. Totuşi, oficialii alianţei consideră că o astfel de măsură ar fi imposibilă din punct de vedere

Românii vor călători fără viză în SUA. Toate datele pe care trebuie să le știm

HotNews acum 50 minute
Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie, după ce România a devenit cea de-a 43-a țară care aderă la Programul Visa Waiver(VWP) al SUA. Intrarea României în programul Visa Waiver a fost oficiali

Cardurile de sănătate nu funcționează. Explicațiile CNAS

Adevarul acum o ora
Pacienții care au nevoie de rețete zilele acestea întâmpină din nou dificultăți, dat fiind că Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS) care gestionează cardurile de sănătate nu funcționează.

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

De ce ar fi plecat Călin Georgescu de la propriul protest. ”Orice, numai violențe să fie. Eventual cu vărsare de sânge”

Ziare.com acum o ora
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, crede că absența lui Călin Georgescu de la mitingul organizat este cauzată de faptul că acesta ar putea degenera în violențe de stradă. Într-o postare pe Faceboo

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 3 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Prima reacție a Ucrainei după ce Trump a spus că vrea o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei a oferit vineri după-amiaza prima reacție oficială a Kievului față de declarațiile lui Donald Trump privind dorința acestuia de a se întâlni cu Vladimir Putin, partea ucraineană afirmând în

Vremea

București
acum

14°
vin.

6°/14°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

10°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°