Calin Popescu Tariceanu Fostul premier Calin Popescu-Tariceanu sustine ca filmul in care Traian Basescu loveste un copil peste fata este real ca actualul presedinte a recunoscut, imediat dupa incident, ca a facut "o greseala". Tariceanu precizeaza, intr-o postare pe blog, ca, desi se afla pe scena la mitingul de la Ploiesti, nu a vazut cu ochii sai cu Basescu l-a pocnit pe baiat.
Iata versiunea lui Tariceanu: "Filmul prezentat in aceste zile la televiziunile din Romania reflecta adevarul, chiar daca nu am vazut exact ce s-a intamplat intre Traian Basescu si acel copil, in timpul mitingului electoral de la Ploiesti. Tin minte foarte clar ce s-a intamplat dupa aceea. Am parasit locul concertului intr-un microbuz, impreuna cu Traian Basescu si cu cativa lideri ai PNL si ai PD. Atunci, a inceput o discutie despre faptul ca Traian Basescu ar fi lovit un copil in timpul concertului. Pe acest fond s-a manifestat o preocupare foarte serioasa din partea lui Traian Basescu personal fata de acest gest al sau, la care el s-a referit ca fiind o greseala".
Tariceanu sustine ca acest fapt era comentat "si de unii ziaristi aflati in apropierea scenei, in conditiile in care in acea zona fusesera mai multe camere de luat vederi". Fostul premier afirma ca, din aceasta cauza, a ramas cu impresia ca unele media au relatat incidentul. "M-am dus acasa in acea seara gandindu-ma la modul in care ar fi trebuit conceput un mesaj de scuze din partea lui Traian Basescu pentru a doua zi. Totodata, ma intrebam in cel fel si cat de brutal il lovise pe acel copil. Am fost mirat in zilele urmatoare, atunci cand am vazut ca presa nu a relatat despre acest fapt. Am sperat ca este posibil sa nu fi fost un incident chiar atat de grav, pe cat mi se crease impresia", mai spune Tariceanu.
Calin Popescu Tariceanu Fostul premier Calin Popescu-Tariceanu sustine ca