* ieri a început distribuirea dozelor de vaccin de la DSP Brăila către spitale * cel mai probabil se va începe cu imunizarea personalului din prima linie * mai mulţi doctori şi asistente refuză vaccinarea
Campania de vaccinare împotriva virusului A/H1N1 va demara de luni în judeţul Brăila, după ce ieri a început distribuirea dozelor de vaccin către categoriile cu risc de îmbolnăvire. Într-o primă fază, va fi vaccinat personalul medico-sanitar şi cel care asigură securitatea naţională şi locală, urmând ca, ulterior, să fie imunizate şi celelalte categorii cu risc - elevi de liceu, studenţi. "Am început distribuirea dozelor de vaccin către spitale, urmând să continuăm cu celelalte grupe de risc. Vor fi vaccinaţi personalul medico-sanitar din unităţile publice şi private, elevii de liceu cu vârsta mai mare de 16 ani, elevii şcolilor sanitare postliceale, studenţii şi personalul din armată şi din Ministerul de Interne, în prima etapă a campaniei, care se desfăşoară între 26 noiembrie-10 decembrie", a declarat dr. Andreia Gavrilescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Brăila. Sursa citată a mai precizat că etapa a doua a campaniei de vaccinare împotriva virusului pandemic se va derula în perioada 11-31 ianuarie 2010, în care vor fi imunizaţi elevii de clasele I-VIII şi elevii de liceu cu vârsta mai mică de 16 ani, iar etapa a III-a va fi în perioada ianuarie- februarie, când, în funcţie de dozele rămase disponibile, vor fi imunizaţi pacienţii cu afecţiuni cronice.
O parte a cadrelor medico-sanitare refuză vaccinarea
Cadrele medico- sanitare care acceptă să fie vaccinate au fost înscrise pe liste la unităţile unde lucrează, însă există şi la Brăila mai mulţi doctori şi asistente care au refuzat. "Şi la Brăila există cadre medico- sanitare care refuză să facă vaccinul. Potrivit unui ordin al ministerului, dozele neutilizate vor