Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Comăneci: "Poliţia a făcut inventar la tot ce era în casă"

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 28 noiembrie 2009 · ·

Într-un interviu acordat ziarului nos­tru, fratele Nadiei Comăneci, Adrian, îşi aminteşte calvarul sufe­rit de familia sportivei după fuga din ţa­ră.

În prima seară după fuga ei am fost cu soţia şi cu încă un cuplu la restaurant şi ne-am întors la 11 noaptea. În faţa porţii mele erau două maşini de miliţie, miliţieni, şi ne-au săltat.

Atunci au început interogatoriile. Ne-au ţinut toată noaptea acolo. L-am luat pe "nu" în braţe, le-am spus că nu ştiam nimic că ea vrea să plece. În pa­ralel, ei începuseră să facă cercetări. Di­­minea­ţa m-au pus să semnez că sunt de acord să percheziţioneze casa. N-am avut încotro. Numai că am aflat mai târziu, de la vecini, că în toată noap­tea în care am stat la secţie s-au vă­zut lumini aprinse în casă. Deci, cred că ei intraseră deja fără acordul meu. Au intrat şi a doua zi, cu mine de faţă.

Mă tot întrebau unde sunt banii, unde e aurul, dacă avem droguri. Au pus sigiliu la camera cu trofee, unde avea Nadia toate cupele, toate medaliile. Au făcut inventar la toate bunurile, telefonul nu mai putea fi folosit decât să dăm apeluri, nu să şi primim. Apoi ne-a preluat o altă echipă, de la Miliţia Capitalei. Alte interogatorii. Atunci ne-au spus: "Nu mai spuneţi că nu ştiaţi, că avem dovezi că aţi fost la Sânnicolau Mare". Verificaseră şi aflaseră că eu fusesem înregistrat la intrarea în oraş, şi au descoperit până şi fişa soţiei, de la dentist. Tot încercau să scoată de la mine cine este ghidul şi cine s-a ocupat de toată treaba asta. Ne-au pus să facem schiţe şi să desenăm cine unde a stat la masa în noaptea petrecerii din Sânnicolau.

Au luat-o şi pe mama. Au dus-o la secţie, după care au adus-o acasă şi, timp de câteva zile, au stat cu ea în ca­să. Nu dormeau acolo, veneau di­mineaţa şi plecau seara. Devenea din ce în ce mai greu, lucrurile au ţinut până cu două zile înainte de evenimen

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cât costă rochia de mireasă purtată de Kira Hagi. Detaliul care a atras toate privirile, la biserică

Gandul acum o ora
Kira Hagi a purtat o rochie de mireasă desprinsă din povești, duminică, 29 iunie 2025, la ceremonia religioasă alături de partenerul ei, Thomas Ferfelis. În sfântul lăcaș, mirii au pășit emoționați și încrezători, spunând „Da” în fața lui Dumnezeu.

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum o ora
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

Incendiu la un parc logistic pe A1: mesaj Ro-Alert pentru mai multe localități

Mediafax acum 32 minute
Intervin pompierii din mai multe detașamente – Bolintin Deal, Giurgiu, Mihăilești și ISU București-Ilfov – cu 12 mașini de stingere, două autospeciale pentru intervenție la înălțime, o autospecială cu instalație de hidroperforare, două cisterne, o d

CFR Trafic reluat între Sinaia și Bușteni pe firul II, după îndepărtarea unui copac căzut pe linia de contact (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 minute
Astăzi, 29 iunie 2025, la ora 17:03, traficul feroviar pe firul II a fost reluat în condiții de siguranță între Sinaia și Bușteni, după ce arborele căzut pe linia de contact a fost îndepărtat cu ajutorul a două drezine pantograf, trimise din Ploieșt

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum 3 ore
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Un nou caz de femicid. O femeie a fost ucisă în bătaie de soț, în Brăila. Bărbatul a fost arestat preventiv

HotNews acum 27 minute
O femeie din județul Brăila a murit după ce a fost lovită în mod repetat de soțul ei, potrivit unui comunicat transmis duminică de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Potrivit procurorilor, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că sora soacrei

Vești bune pentru șoferi! Se deschide circulația pe Lotul 3 A0 Sud. Legătură directă de la Constanța la Curtea de Argeș

Ziua Constanta acum 2 ore
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că de luni, 30 iunie 2025, începând cu ora 17:00, Lotul 3 al A0 Sud va fi accesibil șoferilor. Odată cu această inaugurare, șoferii vor putea circula pe autostradă de la Constanța până la Curtea de Argeș,

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 9 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

Naţionala României de rugby a plecat în Chile pentru startul Summer Tour / Lotul anunţat de federaţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de rugby a României a plecat, sâmbătă, spre Santiago de Chile pentru a disputa primul meci din Turneu de Vară, un turneu efectuat în America de Sud, transmite News.ro. Urmărește cele mai no

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

19°/34°
mar.

20°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/27°
lun.

16°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

26°
dum.

18°/27°
lun.

22°/27°
mar.

19°/25°
mie.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/27°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

15°/31°
lun.

17°/36°
mar.

19°/32°
mie.

16°/36°