Într-un interviu acordat ziarului nostru, fratele Nadiei Comăneci, Adrian, îşi aminteşte calvarul suferit de familia sportivei după fuga din ţară.
În prima seară după fuga ei am fost cu soţia şi cu încă un cuplu la restaurant şi ne-am întors la 11 noaptea. În faţa porţii mele erau două maşini de miliţie, miliţieni, şi ne-au săltat.
Atunci au început interogatoriile. Ne-au ţinut toată noaptea acolo. L-am luat pe "nu" în braţe, le-am spus că nu ştiam nimic că ea vrea să plece. În paralel, ei începuseră să facă cercetări. Dimineaţa m-au pus să semnez că sunt de acord să percheziţioneze casa. N-am avut încotro. Numai că am aflat mai târziu, de la vecini, că în toată noaptea în care am stat la secţie s-au văzut lumini aprinse în casă. Deci, cred că ei intraseră deja fără acordul meu. Au intrat şi a doua zi, cu mine de faţă.
Mă tot întrebau unde sunt banii, unde e aurul, dacă avem droguri. Au pus sigiliu la camera cu trofee, unde avea Nadia toate cupele, toate medaliile. Au făcut inventar la toate bunurile, telefonul nu mai putea fi folosit decât să dăm apeluri, nu să şi primim. Apoi ne-a preluat o altă echipă, de la Miliţia Capitalei. Alte interogatorii. Atunci ne-au spus: "Nu mai spuneţi că nu ştiaţi, că avem dovezi că aţi fost la Sânnicolau Mare". Verificaseră şi aflaseră că eu fusesem înregistrat la intrarea în oraş, şi au descoperit până şi fişa soţiei, de la dentist. Tot încercau să scoată de la mine cine este ghidul şi cine s-a ocupat de toată treaba asta. Ne-au pus să facem schiţe şi să desenăm cine unde a stat la masa în noaptea petrecerii din Sânnicolau.
Au luat-o şi pe mama. Au dus-o la secţie, după care au adus-o acasă şi, timp de câteva zile, au stat cu ea în casă. Nu dormeau acolo, veneau dimineaţa şi plecau seara. Devenea din ce în ce mai greu, lucrurile au ţinut până cu două zile înainte de evenimen
