La nivel psihologic, oamenii completează cu propriile lor credinţe şi opţiuni elementele lipsă din filmul în care Traian Băsescu se presupune că loveşte un copil în 2004. „Mi-a dat o palmă ca şi cum mi-ar spune marş. Domnule, m-a atins, mi-a dat o palmă în şters”, a spus la OTV, în noaptea de joi spre vineri, Bogdan Constantin Istrăţoiu, copilul care apare în filmul de 19 secunde alături de Traian Băsescu în campania din 2004. Aseară, la Realitatea TV, băiatul, care acum trăieşte în Italia alături de mama sa Liliana, a declarat că îşi retrage toate declaraţiile date anterior şi a cerut să fie lăsat în pace, iar rudele sale să se abţină de la declaraţii în numele lui.

De altfel, de la apariţia filmului declaraţiile martorilor incidentului au fost împărţite clar: pe de-o parte Dinu Patriciu, care susţine că au fost două lovituri şi nu una, pe de altă parte Ana Ghiţă, femeia care a fost cel mai aproape de copilul presupus lovit de Traian Băsescu, care susţine că „nicidecum nu l-a lovit, eram între ei în acel moment”. Această împărţire perfectă a declaraţiilor martorilor, în da şi nu, s-a văzut ieri şi la majoritatea celor care au vizionat filmul şi l-au dezbătut în emisiuni ori pe stradă.

Tradusă în termeni psihologici, dezbaterea atât de aprinsă creată în jurul imaginilor cu Traian Băsescu lovind peste faţă un copil şi împărţirea în două tabere - una care încearcă să găsească hibe în film, alta care îl dă drept dovadă clară - s-ar reduce la proiecţia pe care o are fiecare individ faţă de un eveniment.

Psihoterapeutul Eugen Hriscu crede că este un element des întâlnit. „Când ceva e vag, cum este în acest filmuleţ, oamenii completează calitatea imaginii cu propriile lor credinţe şi opţiuni”.

Energie consumată pe o falsă problemă

„Pe acest principiu funcţionează şi planşele cu desene care sunt arătate în psi