Un raport recent dezbate efectul pe care îl au minciunile asupra copiilor: 80 la sută dintre părinţi o fac iar 20 la sută mint când spun că nu mint.
Moş Crăciun este marea minciună, nu-i aşa? La mine e clar, fetiţa mea ştie că Moşul este în realitate Vince Cable. Însă, cu toate că Vince a fost la ştiri toată săptămâna trecută - ca şi cancelarul din umbră al Liberal-Democraţilor - datoria îl va duce în cele din urmă la Polul Nord.
Câştigul copiilor e pierderea noastră. În vremurile noastre tulburi, Vince ne aduce puţină alinare. Ne putem speranţele colective în Vince. Văd asta peste tot, în dezbaterile televizate despre prăbuşirea creditelor, în vorbele liderilor de partide sau a celor ce se cred un guru în probleme financiare. Însă, când bătrânelul apare, cu toţii zâmbim: „Oh, Vince", şi ne aşezăm confortabil în scaunele noastre, în timp ce el ne spune o poveste frumoasă despre bănci, taxe sau rata de schimb.
Pentru un lider marcant al opoziţiei, rata sa de susţinere este extraordinară. Dacă îşi pune o barbă albă, aş fi în stare să stau pe genunchii lui timp de câteva ore. Dar cred că voi deja suspectaţi că Moş Crăciun este un liberal-democrat, nu? Ei sunt partidul care încearcă să facă posibile până şi cele mai copilăreşti lucruri. Moşul este o varinată a lui Iisus care făcea miracole.
Oamenii devin foarte protectori cu proprii lor copii, atunci când vine vorba de Moş Crăciun, ca şi cum noi, adulţii nu aderăm la secrete de care depind chiar vieţile noastre. Care este adevărul cu care oamenii maturi nu se pot obişnui? Salariile altor oameni, în mod evident. Cu toţii ştiam cât câştigă parlamentarii sau directorii de la BBC, însă asta nu are nici o legătură cu guvernarea corporatistă ci mai degrabă cu umilirea publică.
Credem că suntem destul de maturi încât să nu devenim geloşi. Dar nu suntem. Un exeperiment făcut în grupul meu de prieteni
