Cel mai titrat motociclist din întreg motorsportul românesc a aflat de pe site-ul clubului bănăţean că trebuie să-şi caute de lucru în altă parte.
Pilotul de la Racing Team UCM Reşiţa, Ionel Pascotă, a fost premiat recent, la Sofia, pentru câştigarea Campionatului Est-European la Clasa 600 SuperSport, ceea ce reprezintă al doilea succes major al anului, după ce a obţinut şi titul de campion în Romanian Superbike. La revenirea acasă, sportivul bănăţean a avut parte de o surpriză foarte neplăcută. Pascotă a aflat de pe site-ul oficial al clubului bănăţean că, din 2010, va trebui să-şi caute altă echipă.
A aflat de „divorţ“ de pe internet
Ionel Pascotă, care a alergat timp de cinci sezoane pentru UCM Reşiţa, a adus în vitrina clubului 14 titluri. Conducerea UCM Sport a luat decizia de a desfiinţa de la anul secţia lui Pascotă.
Pascotă, a cărui carte de vizită impresionantă îl recomandă drept cel mai bun sportiv din întreaga istorie a motorsportului românesc, aflase în urmă cu o lună despre gândurile şefilor reşiţeni. Nu s-a gândit însă nicio clipă că se va ajunge la „divorţ“, în primul rând, pentru că UCM a cheltuit cu el în 2009 ceva mai puţin de jumătate din salariul handbalistului Adrian Tucanu, spre exemplu.
„Am văzut şi eu comunicatul de pe site. Am înţeles că se vor concentra pe handbal. La un moment dat, trebuia să ia sfârşit şi această colaborare a mea cu UCMR“, a declarat ieri pilotul reşiţean. Acesta a mulţumit celor de la UCM pentru cei cinci ani petrecuţi împreună.
Se orientează spre altă echipă
„Am câştigat 14 titluri împreună, iar acum e timpul să mă orientez spre altă echipă. Probabil că, la anul, voi alerga pentru echipa tatălui meu din Timişoara. Sponsorii mei personali, pe care i-am avut alături şi pe perioada parteneriatului cu UCMR, mi-au promis că vor rămâne lângă mine”, a declarat motociclistul.