Noua lege auto din Spania este considerată prea indulgentă de unii şoferi români. Multe dintre abaterile conducătorilor auto vor fi sancţionate doar cu amenzi. Suspendarea temporară a permisului auto nu va fi posibilă decât printr-o sentinţă judecătorească.
La 25 noiembrie a intrat în vigoare noua Lege Rutieră, care elimină unele criterii de pierdere a punctelor din permisul auto. În Spania, şoferii au iniţial 12 puncte, care se reduc treptat, în urma abaterilor săvârşite. Parcarea pe pista de biciclişti sau conducerea neglijentă nu va mai duce la pierderea punctelor „din carnet".
Nu vor mai fi penalizaţi prin pierderea punctelor nici şoferii care accelerează pentru a nu fi depăşiţi, nici cei care opresc sau staţionează în curbe, tuneluri, intersecţii sau în orice alt loc în care ar putea constitui un pericol pentru circulaţie. Totuşi, aceste abateri vor fi sancţionate cu amenzi în bani. Prin noua lege, singura formă de a rămâne fără carnet va fi prin pierderea totală a numărului de puncte sau prin retragerea sa printr-o sentinţă judecătorească.
„Este prea permisivă cu şoferii"
Mădălina Neaţă (28 de ani), din Focşani, este foarte mulţumită de felul în care se conduce în Spania. Renunţarea la anularea punctelor din permis nu i se pare însă o măsură bună: „Ar fi fost mai bine să se menţină prevederea, în paralel cu acordarea de amenzi, pentru şoferii care pun în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. Este prea permisivă noua lege". Mădălina este însă de acord cu norma prin care, pentru reţinerea temporară a permisului, va fi nevoie de o sentinţă judecătorească.
Elena Ciobanu (36 de ani), din Târgovişte, locuieşte lângă Castellon. A obţinut permisul acum şase ani şi nu a pierdut niciun punct.
„Sunt încântată că şoferilor nu li se va mai putea reţine temporar permisul, deoarece utilizarea zilnică a maşinii este prioritară