Căţărarea pe pereţi ca mod de relaxare şi a face mişcare a devenit din ce în ce mai practicată în România. Fără frică de înălţime şi dotaţi cu multă ambiţie şi curaj, copii de toate vârstele s-au întrecut pe unul dintre cele mai mari panouri din ţară (15 metri), deschis în Bucureşti.

Un sport mai puţin cunoscut de români, însă pe zi ce trece cu tot mai mulţi adepţi. În România, numărul cluburilor de escaladă se învârte în jurul a 20, dintre care mai puţin de jumătate au şi categoria de copii.

„Cred că acest sport mai degrabă se moşteneşte din generaţie în generaţie. De exemplu, eu şi soţul meu ne-am căţărat pe munţi în urmă cu 20 de ani şi le-am insuflat şi copiilor această dragoste", spune părintele unui băieţel de zece ani, care l-a dus de mic să înveţe deprinderile de căţărare.

Iar pentru Bogdan acest sport nu mai are niciun secret. „Simţi adrenalina şi îţi pune şi creierul la lucru deoarece acolo sus nu mai e nimeni cu tine şi trebuie să te gândeşti ce picior şi unde trebuie să-l pui, pe ce să te spijini şi pe ce nu... Te simţi ca omul păianjen, într-un fel", spune cu entuziasm micul căţărător.

Escalada este o activitate incitantă, care îi ajută pe copiii de toate vârstele să se descopere pe sine şi să capete încredere în forţele proprii.

Pentru ei, căţărarea este la fel de firească precum mersul. „Problemele pe care le pune escalada, precum observaţia şi analiza rapidă, aprecierea justă, adaptarea, luarea unei decizii imediate, dinamismul şi hotărârea sunt de fapt principalele cerinţe din educaţia generală şi cea şcolară, doar că prin escaladă aceste probleme sunt puse sub formă de joacă, fiind o modalitate foarte motivantă şi atragătoare de însuşire a lor.

În timp, prin intermediul jocurilor şi exerciţiilor practicate, caracterul şi personalitatea copilului vor asimila toate aceste calităţi. Multe dintre mişcările din escaladă