Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzbunare pe Lăcătuş

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 29 noiembrie 2009 ·

În cele două mandate pe care Lăcă le-a avut în Ghencea, Rada şi Surdu au stat mai mult pe banca de rezerve, terminînd prin a fi cedaţi altor formaţii

Meciul Steaua - FC Vaslui nu e aşteptat cu sufletul la gură în Ghencea doar de spectatori, patron şi antrenori, ci şi de doi dintre jucătorii lui Stoichiţă, aceştia din urmă avînd un motiv în plus pentru a cîştiga diseară în faţa trupei lui Porumboiu. Ionuţ Rada şi Romeo Surdu, anunţaţi ca titulari de "Lippi", sînt doi dintre fotbaliştii cu care Lăcătuş s-a aflat în contre în timpul celor două mandate pe care le-a avut la Steaua şi care acum caută răzbunare.

Rada a ajuns la Otopeni

Transferat de Steaua în vara lui 2007 şi om de bază în toamna acelui an, Rada a devenit persona non grata cu Lăcătuş antrenor. A ieşit din schema "Fiarei", a avut o contră verbală la un moment dat cu Lăcătuş, motiv pentru care a ajuns la Steaua II, după care a fost împrumutat la CS Otopeni. Plecarea lui Lăcătuş din Ghencea i-a deschis din nou porţile fundaşului, care acum e titular indiscutabil în echipa lui Stoichiţă.

14 meciuri din ultimele 15 ale Stelei din actualul sezon l-au găsit pe Rada ca titular

Surdu a renăscut la Braşov

Acelaşi traseu l-a urmat şi Surdu. Pînă la venirea lui Lăcătuş a jucat, după care, încet-încet, şi-a pierdut postul de titular şi a fost marginalizat total. Fără nici o speranţă în Ghencea, Surdu a fugit de Lăcătuş la FC Braşov, acolo unde a fost împrumutat. A revenit exact cînd a plecat "Fiara" şi a devenit om de bază.

6,31 e media

notelor GSP ale lui Surdu în actualul sezon, în Liga I, fiind al 3-lea stelist, după Zapata (6,67) şi Petre Marin (6,33)

Rada, cu Lăcătuş antrenor

- a jucat doar 30% din meciuri, adică 14 din 45 de partide

- a avut nu mai puţin de 15 meciuri consecutive în care nu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 36 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum 2 ore
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°