De zece ani, oameni de ştiinţă din lumea întreagă încearcă să facă un recensământ al faunei şi florei aflate la adâncimi foarte mari în oceanele lumii. Cercetătorii implicaţi în acest amplu proiect au realizat până în prezent 210 expediţii în abisurile considerate inospitaliere. Împărţiţi în echipe mici, de doi-trei oameni, numeroşi dintre aceşti specialişti au coborât, la bordul unor submarine, la adâncimi impresionante.
Catalogul speciilor submarine reprezintă o miză adevărată pentru care e nevoie de sacrificii. În submarin "era ca şi când stăteam înghesuit în portbagajul unei maşini alături de alţi doi oameni", îşi aminteşte Paul Snelgrove, profesor la Centrul de Ştiinţe Oceanice din cadrul Universităţii Newfoundland (Canada). "Dar când ajungi acolo jos, în adâncuri, dai de o privelişte încântătoare şi vezi lucruri greu de descris în cuvinte", spune Snelgrove. Un coleg de-al său, profesorul Robert Carney de la Universitatea de Stat din Louisiana (SUA), îi împărtăşeşte surprinderea: "Diversitatea vieţii la aceste adâncimi este mult, mult mai impresionantă decât am fi crezut". Într-o declaraţie acordată agenţiei Reuters, Carney a precizat că, o dată cu expediţiile din ultimii zece ani, oamenii de ştiinţă şi-au dat seama că au considerat greşit abisurile ca fiind găuri negre ale mărilor şi oceanelor.
Lumina penetrează apa până la o adâncime de aproximativ 200 de metri, iar zona aflată sub acest nivel a fost considerată până nu de mult un mediu fără viaţă. Dar prin proiectul internaţional Continental Margin Ecosystems - Census of Marine Life (COML, Ecosisteme Continentale Marginale - Recensământ al vieţii marine, http://www.coml.org), cercetătorii au reuşit să demonstreze că fauna şi flora sunt mai prezente în aceste regiuni decât, poate, în oricare altă parte a mediului marin. Pe măsură ce submarinul de cercetare depăşeşte nivelul de 200