Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irina Deleanu, campioana de la ritmică

Publicat in Adevarul, duminică 29 noiembrie 2009 ·

Născută în aceeaşi zi cu Nadia Comăneci, Irina Deleanu a ales să reprezinte România în competiţiile internaţionale într-o ramură puţin mai complicată a gimnasticii, cea în care se pot face acrobaţii cu obiecte în mână. Cea mai mare realizare a bucureştencei a fost medalia de bronz pe care a obţinut-o la Campionatele Mondiale din Belgia, din 1992.

La 34 de ani, pe care i-a împlinit luna aceasta, şi mamă a doi copii, Irina Deleanu este la fel de suplă şi mereu surâzătoare de parcă ar fi încă pe covorul de competiţie.

N-are timp liber deoarece, după ce s-a lăsat de sportul care i-a adus atâta succes, gimnastica ritmică, s-a implicat în dezvoltarea lui în România.

Astfel, din 2003, de când s-a înfiinţat Federaţia Română de Gimnastică Ritmică, ea a fost aleasă preşedinta acestui for, a continuat să dăruiască din experienţa ei micilor gimnaste de la clubul Olimpia, când sunt competiţii se află în juriu, iar din această toamnă a fost cooptată în Comitetul Tehnic al Uniunii Europene de Gimnastică.

„Mereu trebuie să plec de undeva şi să ajung în altă parte. Dacă nu sunt la federaţie, sunt la sală la Izvorani, dacă nu sunt la Izvorani, sunt la grădiniţa Ioanid, unde lucrez cu fetiţe la gimnastica ritmică de întreţinere, dacă nu sunt la Ioanid, sunt la piaţă. Nu mai pun la socoteală weekendurile cu competiţii naţionale sau internaţionale, şedinţe la Uniunea Europeană sau Campionatele Mondiale sau Europene când plec din ţară", mărturiseşte dintr-o suflare Irina.

Încearcă să-şi facă datoria aşa cum trebuie pe fiecare segment în care este implicată. Până acum a reuşit să le mulţumească pe toate. În afară de programul care implică viaţa profesională, fosta gimnastă are şi doi copii acasă, care îi cer atenţie. „Sigur că îmi este foarte greu.

Cel mai mult regret că nu am timp să stau mai mult cu ei şi pierd momente importante din evoluţia lor,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Stegarul dac”, plasat sub control judiciar după ce a agresat un jandarm. El nu are voie să participe la proteste şi trebuie să poarte dispozitiv de monitorizare

HotNews acum o ora
Cezar Avrămuță, protestatarul cunoscut sub numele de „Stegarul dac”, care s-a ales cu un nou dosar penal după ce a agresat un jandarm în apropierea Arestului Central din Bucureşti, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. „Astăzi, 1 apr

Lasconi, întrebată când a aderat România la NATO: Ştiu că a aderat în 2004, dar nu ştiu exact data / Nu cred că preşedintele trebuie să ştie aceste date, pentru că o să aibă nişte consilieri care o să-i spună

News.ro acum 2 ore
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat că ştie că România a aderat la NATO în 2024, dar nu ştie data exactă. De asemenea, ea a menţionat că nu cunoaşte nici când România marchează ziua NATO. Elena Lasconi a fost întrebat

UPDATE - Rusia anunţă că nu poate accepta propunerile SUA privind Ucraina „în forma actuală”, sugerând că negocierile cu americanii au stagnat. Kremlinul spune că subiectul este „foarte complex”

News.ro acum 3 ore
Rusia nu poate accepta propunerile SUA de a pune capăt războiului din Ucraina în forma lor actuală, deoarece acestea nu abordează problemele pe care Moscova le consideră ca fiind cauza conflictului, a declarat adjunctul ministrului rus de externe, S

Lasconi, întrebată dacă este de acord cu legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex: Politicianul nu are ce căuta în dormitorul oamenilor / Sunt pentru parteneriatul civil

News.ro acum o ora
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat, marţi seară, că politicianul nu are ce căuta în dormitorul oamenilor şi a adăugat că este de acrod cu parteneriatul civil pentru persoanele de acelaşi sex, dar şi între un bărbat ş

Farul Constanța s-a calificat în semifinalele Cupei României

Ziua Constanta acum 3 ore
Farul Constanța a susținut astăzi, 1 aprilie 2025, meciul din sferturile de finală ale Cupei României, întâlnind pe teren propriu CSM Unirea Alba Iulia, echipă din Liga a 3-a (locul 2 în turneul play-off din seria a 7-a). Confruntarea s-a încheiat c

Deznodământ tragic și pentru cel de-al patrulea soldat american dat dispărut în Lituania. Armata SUA a anunțat că a fost găsit cadavrul militarului

HotNews acum 3 ore
Cel de al patrulea soldat al armatei americane, care împreună cu alți trei au dispărut în Lituania săptămâna trecută când vehiculul lor s-a scufundat într-o mlaștină, a fost găsit mort, au anunțat marți oficiali americani și lituanieni, potrivit Reu

Noile tarife vamale ale lui Trump se vor aplica „imediat”, anunţă Casa Albă

News.ro acum o ora
Tarifele promise de preşedintele Donald Trump sunt la o zi distanţă şi vor intra în vigoare mai devreme decât se aşteptau unii - adică, imediat, după cum a declarat marţi Casa Albă, relatează CNN. Noile măsuri vamale, pe care Donald Trump le descrie

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

O fată de 15 ani s-a aruncat în fața metroului, la Eroilor. Informații de ultimă oră despre starea ei

Cancan acum 5 ore
O adolescentă de 15 ani s-a aruncat în fața metroului, la Eroilor! Vă prezentăm cele mai noi informații despre starea ei! Ce s-a întâmplat după intervenția autorităților? Mesajul transmis de compania Metrorex în urma scenelor dramatice! Un incident

Medici de la IML, acuzați pentru mușamalizarea cazului unui chirurg

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci medici de la Institutul Național de Medicină Legală sunt cercetați penal de procurori pentru favorizarea făptuitorului, fiind acuzați că au încercat să mușamalizeze cazul unui chirurg oncolog din Capitală care a uitat o compresă în corpul unei

Vremea

București
acum

12°
mie.

9°/18°
joi

9°/13°
vin.

9°/11°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

9°/10°
joi

8°/11°
vin.

7°/17°
sâm.

5°/17°
Constanta
acum

mie.

9°/12°
joi

8°/13°
vin.

8°/10°
sâm.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/13°
joi

6°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

7°/17°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
sâm.

7°/19°