Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studentele îşi caută ursitul cu pieptenele

Publicat in Adevarul, duminică 29 noiembrie 2009 ·

Oana Livinţi (22 de ani) testează pentru prima dată acest obicei străvechi, practicat în tinereţe de mame şi bunici.

Forfotă mare azi-dimineaţă în căminele studenţeşti din Copou. Fetele, abia trezite din somn, îşi fac deja planuri pentru a-şi afla ursitul în această noapte. Printre ele se numără şi Oana Livinţi, de 22 de ani. „Nu mi-am făcut până acum niciodată şi nu ştiam cum este. Dar colegele din cămin au început să vorbească despre asta de acum câteva zile şi am devenit curioasă“, povesteşte tânăra.

Studenta din Vaslui este decisă să păstreze tradiţia. „Am auzit că cea mai simplă metodă este cea cu pieptenele pe care, după ce-l foloseşti seara înainte de culcare, îl aşezi sub pernă şi pe urmă te culci“, explică zâmbind tânăra. Primul lucru pe care îl mai are de făcut mâine dimineaţă va fi să-şi aducă aminte pe cine a visat pentru a afla şi cine îi este ursitul.

Metode de ghicit ursitul

Pe lângă pieptenele pus sub pernă, tradiţia mai spune că fetele nemăritate îşi pot pregăti în această seară o turtă foarte mică, din cantităţi egale de sare, făină şi apă. Pita se mănâncă din trei înghiţuri, iar noaptea, când fetei i se va face sete, va visa că alesul inimii îi va da o cană cu apă. Tradiţia mai spune că o tânără se poate închide într-o cameră, unde trebuie să se dezbrace în pielea goală şi să aibă în faţă şi în spate câte o oglindă. Înconjurată de lumânări aprinse, fata va vedea imaginea sortitului.

Tradiţii de Sfântul Andrei

Credinţa populară spune că în noaptea dintre 29 şi 30 noiembrie umblă strigoii sau sufletele morţilor, care îşi vizitează rudele şi cunoscuţii. Potrivit tradiţiei, geamurile şi uşile trebuie unse cu usturoi pentru a împiedica spiritele rele să intre în case. Tot în această noapte, bătrânii spun că „se deschide cerul şi că animalele pot vorbi, dar că oamenii care le aud vor muri“.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi: Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR / Am văzut foarte mulţi looseri, colegi care îmi datorează locul în Parlament / Nu aştept recunoştinţă, pentru loialitate mi-am luat un câine

News.ro acum 2 ore
Elena Lasconi a ieşit, miercuri, într-o conferinţă de presă, după anunţul conducerii USR că îi retrage sprijinul pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, ea afirmând că faptul că a văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei

Ciolacu: O nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii. Vor fabrica componente pentru aeronave de pasageri şi au ales România pentru poziţia strategică între Est şi Vest

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că o nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii, care va fabrica componente pentru aeronave de pasageri, el precizând că au ales România

Un tramvai a lovit 5 mașini în București și un om a fost rănit. Vatmanul a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 3 ore
Accidentul a avut loc miercuri, la intersecţia Calea 13 Septembrie – strada Mihail Sebastian, din sectorul 5 al Capitalei. Tramvaiul a lovit cinci autovehicule, iar pasagerul uneia dintre maşini a fost rănit, anunță Brigada Rutieră. „La data de 09 a

Rusia anunță că a expulzat doi diplomați români de la Moscova

Mediafax acum 12 minute
Într-o declarație publică, ministerul de Externe din Rusia a transmis că i-a declarat persona non grata pe atașatul militar și pe atașatul militar adjunct al României. Celor doi li s-a ordonat să părăsească Rusia. Rușii au mai anunțat că decizia a r

UPDATE - China ripostează cu mărirea tarifelor la 84% pentru mărfurile americane. Pieţele europene îşi adâncesc scăderea după anunţul Beijingului. Preţul petrolului scade sub 60 de dolari / Prima reacţie din SUA

News.ro acum 2 ore
Ministerul de Finanţe al Chinei a anunţat tarife suplimentare de 84% pentru toate bunurile importate din SUA, crescând de la 34 la sută cu cât erau taxate înainte, informează BBC. Anunţul vine în condiţiile în care Beijingul promisese că va riposta

Rabla 2025 – Ministrul Mediului a anunțat cât va fi subvenția acordată celor care-și iau mașini electrice

HotNews acum o ora
Subvenția pentru cei care-și iau mașini electrice prin programul Rabla a fost de 5.100 euro anul trecut, iar anul acesta va crește la 7.500 de euro valoarea ecotichetului, după ce în 2024 vânzările s-au prăbușit. Ministrul Mediului a declarat miercu

Ciolacu: Majorăm cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care sunt efectuate împăduriri sau reîmpăduriri prevăzute în PNRR. Obiectivul este ca la sfârşitul lui 2026 să împădurim circa 28 de mii de hectare

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că Executivul majorează cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care sunt efectuate împăduriri sau reîmpăduriri prevăzute în PNRR, obiectivul fiind ca, la sfârşitul lui 2026, să împădu

Toată țara, sub cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic. ANM anunță un nou episod de vreme deosebit de rece

HotNews acum 6 ore
Meteorologii au emis miercuri dimineață alerte cod galben şi cod portocaliu de vânt și viscol în toată țara, valabile pentru ziua de joi. În același timp, meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol până v

TVR anunță dezbatere electorală finală, pe 29 aprilie, la Palatul Cotroceni

HotNews acum 3 ore
Televiziunea Română a anunţat miercuri că va organiza, pe 29 aprilie, dezbaterea electorală finală „Un Preşedinte pentru România” cu candidaţii din turul I al alegerilor prezidenţiale, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni. „Televiziunea Română va

Delta Dunării, „Destinația Anului 2025”!

Ziua Constanta acum 6 ore
Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a anunțat că, în cadrul Galei „Destinația Anului 2025”, organizată la Sibiu, marele trofeu al concursului a fost câștigat de Delta Dunării. „Voturile a mii de tulceni și iubitori de deltă, dar și eforturile

Vremea

București
acum

12°
mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/10°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/6°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

-2°/11°
joi

-0°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

5°/11°
Timisoara
acum

12°
mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°