Din ianuarie 2010, apartamentele vor fi încadrate în şapte categorii şi notate cu litere de la A la G, în funcţie de consumul termic şi energeti. În funcţie de litera obţinută pe apartament, proprietarii îşi vor vinde sau închiria imobilul pe mai mulţi, sau mai puţini bani. Evaluarea consumului pe apartament se taxează începând de la 3 euro pe metru pătrat.
Începând din ianuarie 2010, băimărenii care vor să îşi vândă sau închirieze apartamentul vor avea de întocmit mai multe acte. Motivul lege a certificării energetice prin care nicio locuinţă nu mai poate fi vândută sau închiriată fără un act prin care imobilul este clasat în funcţie de gradul de confort termic şi energetic pe care îl oferă locatarilor. Practic, înaintea închirierii sau vinderii unui imobil, acesta va fi clasat în şapte categorii şi va primi o literă de la A la G, în funcţie de gradul de consum pe care îl are.
Propus în 2005, lege în 2010
Specialiştii spun că proiectul de lege a fost propus încă din 2005, urmând să devină lege în 2007, însă din cauza lipsei de fonduri pe care statul trebuia să le acorde, legea a fost amânată. „România a semnat o convenţie potrivit căreia până în 2012 se angajează să reducă cu 40% consumul de energie, aşa că aplicarea legii din ianuarie 2010 este obligatorie”, a declarat Valentina Florescu, specialist în audit. „Chiar dacă suntem în plină criză, statul va trebui să acorde sprijin proprietarilor de locuinţe. Astfel, din suma aferentă reabilitării termice care implică între 20 şi 22 de euro pe metru pătrat, statul va achita 60%”, a continuat aceasta.
Noua lege, o necunoscută
Ciprian Dragotă este agent în cadrul Agenţiei Imobiliare „New House” de trei ani şi jumătate, însă până acum, nu s-a confruntat cu astfel de solicitări. „Nu am fost informat cu privire la legea certificării energetice, aşa că îmi va fi greu la început. Oricum, voi