Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Popi: „E cea mai bună pasă a muzicii româneşti“

Publicat in Adevarul, duminică 29 noiembrie 2009 ·

Managerul casei de discuri CatMusic, crede că industria muzicală din România este peste nivelul celei de afară. Deşi criza a afectat grav vânzările, Dan Popi vorbeşte despre o expansiune a muzicii autohtone, care câştigă tot mai mult teren în străinătate.

Cum vă afectează criza?

Noi suntem în criză din 2001, de fapt, industria muzicală din toată lumea e în criză din 2001. Atunci au început să scadă vânzările la CD-uri şi, practic, să se diminueze piaţa de muzică. Însă ne descurcăm. Ne străduim, căutăm alternative şi le şi găsim. În România, din păcate, vânzările nu au atins niciodată nivelul de afară, pentru că a fost prea scurtă perioada dintre apariţia Legii drepturilor de autor, în 1996, şi începutul declinului industriei muzicale.

Cât se mai vinde acum, în România, într-un an?

În România, vânzările de discuri au scăzut cu 40-50% numai anul acesta. Este greu să estimăm numărul exact de unităţi vândute, dar ce pot să spun este că vânzările au migrat de la CD-ul tradiţional la insert (albume vândute cu un ziar sau o revistă - n.r.).

Pentru formatul digital suntem pe cale să repetăm contraperformanţa de la vânzările fizice. La noi, din diverse cauze, se întârzie deschiderea de magazine virtuale, încât restul lumii va trece de acest nivel, iar România nici nu va apuca să-l experimenteze.

S-a întâmplat vreodată să să descărcaţi conţinut de pe internet, în lipsa unei posibilităţi legale de a-l achiziţiona?

Da, bineînţeles că s-a întâmplat, iar asta pentru că în România serviciile legale de vânzare pe internet sunt aproape inexistente. Însă una e să o faci la modul ocazional şi alta e să-ţi faci un hobby sau o meserie din treaba asta.

Un alt lucru pe care oamenii nu-l înţeleg este că nimeni, niciodată, nu a fost incriminat pentru că a consumat un produs piratat, nu se incriminează decât punerea la dispoziţie a acestor produs

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 48 minute
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 15 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum 29 minute
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°