Ieri am avut treburi toată ziua şi prin Bucureşti şi dincolo de. Mai pe seară am fost la Gaudeamus, unde am vorbit despre cărţi, nu despre politică, nici despre politicieni. Pe la opt cînd am ajuns acasă, m-am uitat repede la ştiri, apoi m-am dus la mine în cameră şi am citit ceva din Luca Piţu, cu care mă întîlnisem la standul Editurii Polirom, apoi provocat de el, cîteva pagini din Moş Goriot şi tîrziu după miezul nopţii m-am uitat la Dolce far niente al lui Nae Caranfil. Nu tu campanie, nu tu „filmuleţ”, nu tu comentarii despre „filmuleţ”. O zi fără nervi, fără „Ce părere ai despre ce-a zis cutare?” Soţia mea, care a rămas la televizor, să vadă ce s-a mai întîmplat, a trecut şi ea la „Crimele rezolvate” de pe Discovery, unde lucrurile erau clare.