După victoria repurtată la Marengo, în faţa armatei austriece, Napoleon I şi-a botezat astfel calul şi... câteva preparate culinare.
Uniforma de general de divizie pe care Napoleon Bonaparte a purtat-o în timpul celebrei bătălii de la Marengo (1800), când a repurtat o strălucită victorie asupra austriecilor, poate fi admirată acum într-una dintre sălile Musée de l'Armée din Paris. La câţiva paşi distanţă faţă de acest exponat, vizitatorii se opresc încântaţi dinaintea unui cal împăiat, cu părul tocit şi îngălbenit de timp. Este Marengo, calul lui Napoleon, care a fost botezat astfel tocmai pentru a marca momentul istoric pe care îl pomeneam. Numele micuţei localităţi din Piemont (Italia) - unde armatele franceze au reuşit atât de bine să impună strategia de luptă napoleoneană - a mai fost dat, în acelaşi an 1800, unui târguşor din Franţa (care îl poartă, cu onoare, până azi).
Ulei în loc de unt
Vă veţi fi întrebând de ce pomenim despre război într-o pagină de gastronomie. Ei bine, pentru că şi soldaţii mănâncă. Fără a fi un mâncăcios sau un sclifosit, lui Napoleon nu putem spune că nu-i plăceau mâncărurile rafinate. Însă cum şi-a început cariera militară de jos - este celebră zicerea referitoare la el: orice caporal poartă în raniţă bastonul de mareşal; căci se ştie despre el că a început prin a fi un caporal ambiţios - era obişnuit cu toate restricţiile alimentare de pe front. Aşa că n-a avut nimic de obiectat când, imediat după luptă, bucătarii i-au adus felurile de mâncare preferate - un pui cu sos şi un ragut de viţel - folosind în loc de unt ulei obişnuit. Iar de atunci, cele două reţete au fost botezate "Pui Marengo" şi "Viţel Marengo". Istoria, foarte pe scurt, o relatează şi Constantin Bacalbaşa, în cartea sa de bucate "Dictatura gastronomică. 1.501 feluri de mâncare" (reeditată recent de Editura Cartex). "Pui Marengo. Iată o
