Asistăm, iar aici cred că suntem toţi de acord, de la jurnalişti la cititori, la cea mai urâtă campanie electorală de după 1989.
Murdară e un cuvânt moale, blând. Cu echidistanţă, cred că ambele tabere au greşit în abordarea acestei campanii. Traian Băsescu nu a venit cu nimic nou, măcinând aceleaşi teme favorite. Discursul, odinioară proaspăt, vioi şi plin de temperament, pare acum obosit, răutăcios, revanşard.
Placa favorită: alianţa cu poporul, poporul nefiind bine definit, decât probabil cei care-i împărtăşesc părerile şi mogulii. Moguli care din aliaţi au devenit nişte monştri ce sug sângele poporului. Rechini cărora trebuie să li se rupă dinţii, pentru că Traian Băsescu vrea să facă din România un delfinariu. Eventual cu câte două-trei sirene, Elena Udrea fiind, evident, şefă.
Degeaba Traian Băsescu promite Edenul pe Pământ, pentru că lumea trăieşte din ce în ce mai greu, iar asta contează. Până în prezent, campania prezidenţială nu are niciun pic de aer de prospeţime, iar lipsa strategilor autentici este evidentă. Încercarea de a aplica peste figura şi programul lui Mircea Geoană pe Ion Iliescu şi mineriadele a fost un eşec. Şi nu pricep de ce a fost repetată, din moment ce în campania lui Vasile Blaga împotriva lui Sorin Oprescu s-a dovedit a fi dezastruoasă.
De partea cealaltă, cred că principala greşeală este victimizarea lui Băsescu. Este adevărat că actualul şef al statului este un om conflictual. Într-atatât de mult încât nici măcar Remus Cernea sau Ninel Potârcă nu şi-au anunţat sprijinul pentru el. Românul iubeşte victima, o compătimeşte, îi place să fie alături de cel năpăstuit, pentru că are o inimă bună.
În momentul în care-l acuzi de câte-n lună şi-n stele pe Băsescu nu faci altceva decât să-l prezinţi drept un om chinuit pe nemerit. Cred că declaraţiile mogulului Dinu Patriciu au fo
