În teancul de cărţi noi de pe birou s-a strecurat şi „Încredere”, de Mircea Geoană, la Editura Nemira. Presa a primit-o gratis, n-am dat bani pe ea (nici măcar nu a fost scoasă de Valentin Nicolau pentru încasări), staţi liniştiţi.

Nu am să vă dau un motiv raţional pentru care am citit cartea. Am o încredere tîmpă în celuloză. Cînd văd ceva scris pe o hîrtie, oricine ar fi autorul, încep să citesc ştiind că scrisul poate da de gol omul uneori în ciuda lui. Cu Încredere n-am avut satisfacţii, un textuleţ mic, amestec de biografie şi discurs electoral, din care „scapă” chestii pe care le ştiam deja despre omul pubilc Geoană.

Textul începe cu deja exasperanta formulă „cred cu tărie”, deja o marcă înregistrată Geoană, un calc provincial după „I strongly believe”-ul american. Geoană crede cu tărie în orice. El nu crede pur şi simplu. Mai pune şi niţică tărie.

Alte sintagme din vocabularul de turneu electoral al preşedintelui PSD sînt foarte vizibile, lucru care mie îmi indică o realitate simplă: cartea a fost dictată, nu scrisă, iar apoi a fost periată de unele mărci ale oralităţii.

Cartea începe cu o minciună: „Cînd am scris aceste pagini am încercat să mă îndepărtez cît mai mult de postura de om politic, de funcţiile pe care le deţin”. Nu, nu-i aşa, găsim discurs electoral dezlănţuit. Temele pensionarilor, fermierilor etc., toate expuse lemnos ca pentru dezbaterile TV. Şi foarte-foarte slab discurs personal.

Partea ceva mai umană a cărţii se găseşte în perioada de tinereţe, cu un tată autoritar care nu l-a lăsat la umanioare şi l-a dat la Mecanica Fluidelor. Cu munca la Energomontaj unde Mircea începe să vorbească proletar şi Mihaela începe să ridice sprîncenele. Şi cu recunoaşterea rolului pedagogic pe care l-a avut soţia sa care l-a ajutat nu doar la asortat cravata.

O glumiţă bună o face Ilie Năstase la botez. Întrebat de duhovnic