175 de milioane de euro. Atât spune Bogdan Niculescu Duvăz că a cheltuit PDL-ul pentru campania lui Traian Băsescu, adăugând că asta îl face “mogulul şef”. Adică de 50 de ori suma legală pentru campania prezidenţială. Probabil că PDL-ul ne-a plătit la toţi excursii în străinătate, masaje, ne-a luat maşini, nu ştiu ce ne-a făcut, pentru că, dacă situaţia ar sta aşa, înseamnă că am avea cea mai scumpă campanie electorală din lume.
Spre exemplu, Nicolas Sarkozy este un biet aurolac de pe stradă, dacă a cheltuit doar 20 de milioane de euro pentru a se alege preşedinte! Atât arată cifrele din campania electorală prezidenţială din Franţa. Iar Barack Obama este doar un sărăntoc! El a cheltuit echivalentul a 340 de milioane de euro (513 milioane de dolari) în ceea ce a fost considerată cea mai scumpă campanie electorală din lume. Campania lui a durat aproximativ un an de zile. La noi, campania prezidenţială durează doar două luni. Asta înseamnă că Obama a cheltuit cam 28,(3) milioane de euro pe lună, faţă de 87,5 milioane de euro pe lună, cât ar fi cheltuit Băsescu! Slăbuţ, Obama, slăbuţ! Nici nu ştii ce mic începi să pari!
Nici nu mai vorbim de sărăntocii de ruşi! Dmitri Medvedev a cheltuit modesta sumă de un milion de dolari pentru a deveni preşedintele Rusiei, anul trecut. E adevărat însă că el avea sprijinul lui Putin, deci nu avea nevoie de aşa de mulţi bani. Păi nu mai bine îşi lua şi Băsescu un Putin, decât să cheltuiască atât?
PDL susţine că, dacă suma este reală, şi PSD a cheltuit cam tot atât pe campanie. E clar, avem cea mai scumpă campanie electorală din lume! Ştiam eu că suntem cei mai tari!
PS: Pe cei care nu ştiu ce înseamnă cuvântul ironie îi rog să nu mai citească postările mele.
175 de milioane de euro. Atât spune Bogdan Niculescu Duvăz că a cheltuit PDL-ul pentru campania lui Traian Băsescu, adăugând că asta îl face “mogulul