Cand a facut Ioan Paul al II-lea localizarea Gradinii Maicii Domnului in Romania am avut cu totii un sentiment special. Doar ca a aflat si dracul, si cum nu ne-am pazit de fiecare data cand au venit alegerile, si nu ne-am pus in buzunar niste tamaie si vreo doi catei de usturoi, uite ca si-a bagat coada. Urat de tot.
Si asa, la 20 de ani de la revolutie, in loc sa socotim ce-am pierdut pe drum de l-am transformat pe Silviu Brucan in cel mai mare optimist al natiunii, am ajuns intr-un punct bizar. Pe vremea lui Ceausescu te lua securitatea la stanga daca vorbeai pe invers, acuma te ia vecinul.
Eu marturisesc ca nu ma duc la vot, pentru ca am o singura certitudine: indoiala. Am zile cand gasesc inacceptabil sa stampilez un tip sustinut de Ion Iliescu si Marian Vanghelie, gasind argumente in mineri si "almanahe". Vin apoi zilele cand mi se pare inadmisibil sa ma identific cu Traian Basescu, pentru ca m-as simti tovaras cu Sorina Placinta si Roberta Anastase. Nu reusesc sa ma raportez la capitolele pozitive din activitatea candidatilor, si probabil ca gresesc.
Uneori il injur pe seful statului ca e conflictual, dar apoi descopar ca linistea poate fi cladita pe putreziciuni, si-i dau dreptate. Insa nu am argumentul de aur. Deci prestez in functie de instinct, pentru a descoperi a doua zi ca m-am inselat. Si o iau de la capat.
Ca mine gandesc multi. Probabil toti cei care incearca sa cantareasca si n-au instrumente. Acesta insa n-ar fi motiv de mirare. Altceva ma inspaimanta: verdictele.
Ne intalnim cu prietenii la o cafea si daca face cineva greseala sa abordeze subiecte politice (si mereu se intampla), discutia o ia razna. Oameni pe care-i stii de-o viata te socotesc idiot pentru ca ai convingerea ca filmuletul e trucat sau dimpotriva. Ii injuri si tu, pentru ca nu-ti vine sa crezi cat sunt de naivi.
Daca
