Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gloata cere sacrificiul suprem

Publicat in Jurnalul, luni 30 noiembrie 2009 ·

Faimosul episod al pumnului electoral din 2004 al lui Băsescu, scos la lumină abia-n 2009 fiindcă aşa se face peste tot în lumea unde alegerile-s presupuse a fi libere, dincolo de reacţiile grotesc-anecdotice pe care le-a generat în agora, a consfinţit oficial trecerea lui Traian Băsescu din postura de favorit al turului doi de scrutin în cea de outsider. Preşedintele în exerciţiu însuşi, după ce a reuşit să se umple de ridicol în singura emisiune tv nearanjată la care a participat în această campanie electorală, s-a pus benevol în această poziţie. Schelălăielile jalnice la adresa lui Mircea Geoană (care n-are nici un interes să se confrunte zilnic cu un ins disperat, capabil de orice, oricum mult mai antrenat în gherila pe sticlă decât el şi pe care-l acuză ca un ţânţăr enervant că stă ascuns în spatele mogulilor de frica lui) nu fac altceva decât să-i devoaleze disperarea.

A citit şi el sondajele, nu doar noi. Dacă până şi ai lui îl dau perdant, e groasă rău. Cât a fost pe cai mari, da' nu aşa falnici cum îl minţeau pe el ţucălarii portocalii care-l înconjoară, şi-a permis să sfideze tot şi să bată ţara-n lung şi-n lat la bătut pe burtă cu poporenii tocmiţi în avans de propriu-i anturaj. Rar de tot, a participat la nişte simulacre de emisiuni. Acolo unde nişte bănuiţi pe nedrept de exercitarea legitimă a profesiunii de moderator tv începeau confruntarea de idei, încă din culise, cu un sincer şi demn "săru' mâna, şefu', ce serveşte domnu'?" Azi, când s-a lămurit şi el ce mândreţe de profitori prostovani a hrănit până acum şi cât a greşit lăsându-se pe mâna lor, are nevoie de o minune.

Chestia cu singur împotriva tuturor mai convinge câţiva puţintei la minte, dar nu mai urneşte din case poporul suveran. Aşa că, în scurtele pauze în care nu împrăştie duhoare ca sconcsul înspre mogulii cei răi care şi-au sporit averile de cinci ori în mandatul l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 4 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 24 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Dughin, ideologul lui Putin, amenință din nou România. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine"

Ziare.com acum 2 ore
Ideolog al lui Putin şi propagandist al ideologiei Kremlinului, Alexander Dughin, a amenințat că, dacă nu sunt neutre, Europa de Est și România, în special, vor fi ale Rusiei. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine”, a spus Dughin la o dezbat

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum 2 ore
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 48 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°