Dintre chestiunile ce ţin de domeniul evidenţei: cât l-a costat pe Traian Băsescu apariţia la OTV? Aseară, am fost printre cei care au îngroşat rândurile audienţei OTV şi n-am auzit nici o întrebare incomodă, nimic altceva decât mingi ridicate la fileu. Nici o surpriză, e stilul casei, e Dan Diaconescu, e pe bani. Uite, cu riscul de a fi dat în judecată de către somnabulul din garsonieră, acum cinci ani, pe vremea când mă interesau lucrurile de felul acesta, costa vreo 2-3000 de euro o apariţie. Normal, se putea face şi abonament, mai multe apariţii=discount consistent. Nu cred ca, de când a început să dea desene animate pe DDTV, Dan Diaconescu să-şi fi schimbat năravul. E corect ceea ce a spus Traian Băsescu, că apare unde poate, chiar şi la OTV. Cu tot blocajul media împotriva sa, este normal să folosească orice canal pentru a vorbi cu electoratul. Eu rămân cu această curiozitate: cât a costat?
PS
Mâine dimineaţă, cât pot eu de devreme, am să spun şi ce era cu cele 12 întrebări pentru susţinătorii necondiţionaţi ai lui Traian Băsescu.
Dintre chestiunile ce ţin de domeniul evidenţei: cât l-a costat pe Traian Băsescu apariţia la OTV? Aseară, am fost printre cei care au îngroşat rândurile audienţei OTV şi n-am auzit nici o întrebare incomodă, nimic altceva decât mingi ridicate la fileu. Nici o surpriză, e stilul casei, e Dan Diaconescu, e pe bani. Uite, cu riscul de a fi dat în judecată de către somnabulul din garsonieră, acum cinci ani, pe vremea când mă interesau lucrurile de felul acesta, costa vreo 2-3000 de euro o apariţie. Normal, se putea face şi abonament, mai multe apariţii=discount consistent. Nu cred ca, de când a început să dea desene animate pe DDTV, Dan Diaconescu să-şi fi schimbat năravul. E corect ceea ce a spus Traian Băsescu, că apare unde poate, chiar şi la OTV. Cu tot blocajul media împotriva sa, este normal să folosească orice