Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Kamla, poetul care ironizează moartea

Publicat in Adevarul, luni 30 noiembrie 2009 ·

Autor a trei volume de poezii, Ion Kamla va debuta în curând şi în proză, cu un volum de texte umoristice şi parodii politice. Şi-a lansat săptămâna trecută, la Casa de Cultură „Lucian Blaga” din Sebeş, al treilea volum de poezii intitulat „Pământul netocmit şi gol”, carte în care tematica morţii are caracter prioritar.

„Moartea este cea mai gravă şi cea mai serioasă temă, în sensul că fiecare om simte, la o anumită vârstă, fiorul trecerii în nefiinţă. Am ales această tematică, pentru că impresionează, atrage cititorul, dar şi pentru că am ajuns la o anumită vârstă şi mă îndrept cu paşi siguri spre dumneai – moartea”, ne destăinuie poetul.

Ion Kamla s-a autodenumit „poet al morţii”, dar versurile sale sfidează moartea, îi dau cu tifla. „În poeziile mele există o undă de ironie, de bagatelizare a morţii, o trecere cu nonşalanţă peste această clipă hotărâtoare. Tocmai de asta, volumul este destul de optimist, te face să zâmbeşti, să nu-ţi mai fie frică de moarte. Cam acesta este sensul morţii în poezia mea”, afirmă liricul.

”Dacă îmi spune cineva un vers din Eminescu, eu îl recit pe următorul”

A debutat în volum destul de târziu, în anul 2005, cu „Trafic de cuvinte”, iar peste trei ani a lansat volumul „Cercul care se închide”. Înainte de debutul în volum, a avut poezii publicate în „Luceafărul, Contemporanul”, chiar şi în „Caţavencu”. „Cei de la „Caţavencu” nu au publicat niciodată versuri, cu excepţia a două poezii satirice, care sunt ale mele”, spune Ion Kamla.

A ales să scrie versuri pentru că încă de pe băncile şcolii citea foarte multă poezie. „Pot să spun că aş putea recita din diferiţi lirici de dimineaţa până seara. În legătură cu creaţia lui Mihai Eminescu, de exemplu, am dat pariuri. Dacă îmi spune cineva un vers din Eminescu, eu îl recit pe următorul. Iar din poeziile lui Lucian Blaga aş putea spune pe de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°