Conducerea Primăriei va propune Consiliului Local să aprobe eliberarea certificatelor de urbanism numai pentru terenurile care au PUD-uri
Compania Apa a informat în decursul acestei luni Primăria Braşov că, până în data de 24 decembrie 2009, canalul colector Poiana Braşov – Râşnov va fi finalizat. Această lucrare a fost motivul pentru care, de doi ani, nu se mai eliberează autorizaţii de construcţie în Poiana Braşov. Acum, conducerea Primăriei a promovat un proiect de hotărâre care, dacă va fi aprobat astăzi în şedinţa Consiliului Local, va permite eliberarea certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construcţie dar numai pentru terenurile care au Plan Urbanistic de Detaliu (PUD), iar construcţiile se încadrează în reglementările urbanistice aprobate prin PUD.
„În Poiana Braşov există foarte multe solicitări pentru a se aproba eliberarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire în cazul în care există PUD aprobat”, se arată în expunerea de motive a proiectului. Conducerea Primăriei va propune Consiliului Local să aprobe eliberarea certificatelor de urbanism numai pentru terenurile care au PUD-uri
Compania Apa a informat în decursul acestei luni Primăria Braşov că, până în data de 24 decembrie 2009, canalul colector Poiana Braşov – Râşnov va fi finalizat. Această lucrare a fost motivul pentru care, de doi ani, nu se mai eliberează autorizaţii de construcţie în Poiana Braşov. Acum, conducerea Primăriei a promovat un proiect de hotărâre care, dacă va fi aprobat astăzi în şedinţa Consiliului Local, va permite eliberarea certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construcţie dar numai pentru terenurile care au Plan Urbanistic de Detaliu (PUD), iar construcţiile se încadrează în reglementările urbanistice aprobate prin PUD.
„În Poiana Braşov există foarte multe solicitări pentru a se aproba eliberarea c