Listarea a patru emisiuni de obligaţiuni emise de patru primării a fost aprobată de Consiliul de Administraţie (CA) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) săptămâna trecută. Valoarea cumulată a acestora este de 82 milioane lei, potrivit unui comunicat emis luni de operatorul de piaţă. Cele mai mari valori reprezintă emisiunile de obligaţiuni ale primăriilor din Bacău şi Bistriţa, judeţul Suceava. Municipalitatea Bacău a atras, în luna august, 40 milioane lei printr-o ofe
Listarea a patru emisiuni de obligaţiuni emise de patru primării a fost aprobată de Consiliul de Administraţie (CA) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) săptămâna trecută. Valoarea cumulată a acestora este de 82 milioane lei, potrivit unui comunicat emis luni de operatorul de piaţă.
Cele mai mari valori reprezintă emisiunile de obligaţiuni ale primăriilor din Bacău şi Bistriţa, judeţul Suceava.
Municipalitatea Bacău a atras, în luna august, 40 milioane lei printr-o ofertă publică de vânzare de obligaţiuni. Destinaţia fondurilor a fost rambursarea unui împrumut, de 35 milioane lei, contractat de municipalitate de la Raiffeisen Bank pentru investiţii locale. Primăria a emis 400.000 de obligaţiuni, cu o valoare nominală de 100 de lei şi cu o perioadă de maturitate de 17 ani. Dobânda titlurilor reprezintă media dobânzilor la depozite (ROBID) şi la credite (ROBOR) de pe piaţa monetară la şase luni, la care se adaugă 0,85 puncte procentuale.
Autoritatea locală mai are listate la BVB două emisiuni de obligaţiuni, în valoare cumulată de 70 milioane lei.
Primăria Bistriţa a vândut în octombrie obligaţiuni în valoare de 35 milioane lei pe piaţa de capital. Titlurile au o maturitate de 20 de ani, iar dobânda va fi plătită trimestrial şi va fi egală cu media aritmetică a dobânzilor la credite şi depozite la trei luni, plus o marjă de 0,8%.
Totodată, au fost aprobate şi listările