Doi ani şi jumătate, până la 30 iunie 1992, a supravieţuit Biroul din Paris al Europei Libere prăbuşirii regimurilor comuniste din estul Europei. De fapt, chiar mai puţin decât atât, fiindcă anunţul de închidere fusese făcut în ianuarie 1992.

După încă trei ani, în iunie 1995, întregul istoric post de radio anticomunist avea să treacă printr-o restructurare severă şi să fie transferat din Germania, acum reunificată, de la München în capitala unei foste ţări comuniste, la Praga. Nimeni, desigur, nu-şi imagina aceste evoluţii în ultimele luni al anului 1989, când prezentul era atât de spectaculos încât făcea imposibilă privirea într-un viitor fie el oricât de apropiat. Nu se ştia dimineaţa ce se mai întâmplă până seara. Regimurile comuniste din estul continentului cădeau unul după altul, într-un ritm din ce în ce mai alert şi nu o singură dată în urma unor peripeţii de vodevil, eclipsate însă pentru moment de grandoarea spectacolului istoric în desfăşurare.

La 9 noiembrie, spre exemplu, spre surpriza întregii lumi, cade paşnic Zidul de la Berlin. De fapt, se deschide, fiindcă un înalt aparatcik est-german e atât de năuc încât anunţă la o conferinţă de presă transmisă în direct în seara acelei zile că locuitorii din RDG pot călători în Vest fără nici un fel de formalităţi începând chiar din acel moment. Evident, mii, chiar zeci de mii de est-berlinezi pornesc de îndată spre Zid şi după câteva ore, spre miezul nopţii, îl trec şi încep să-l demoleze.

Aparatcikul va susţine ulterior că nu citise până la sfârşit nota pe care o avea de prezentat jurnaliştilor, de aceea făcuse acest anunţ cu atât de grele consecinţe pentru echilibrul politic al întregii planete.

A doua zi, la 10 noiembrie, venea din Bulgaria ştirea demisiei lui Todor Jivkov. Aflat la putere de 35 de ani, acesta fusese cel mai longeviv dintre şefii comunişti est-