* cazul descoperit la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Brăila, în care un fermier a solicitat subvenţii europene pentru o suprafaţă mai mare decât cea exploatată, a ajuns în atenţia procurorilor DNA Galaţi
* asta după ce poliţiştii brăileni au stabilit că există suspiciunea comiterii unor fapte de corupţie cu fonduri UE * capetele de acuzare sunt fals în înscrisuri şi abuz în serviciu urmând ca cei de la Anticorupţie să descopere cine se face vinovat de aceste fapte * scandalul îl implică şi pe viitorul director coordonator al APIA Brăila, Nicuşor Hagiu, dosarul de subvenţie cu probleme fiind al tatălui său
Dosarul de fraudă de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Brăila a ajuns pe mâna procurorilor anticorupţie. Aceştia va trebui să elucideze misterioasa mărire a suprafeţei pentru care un fermier brăilean ceruse subvenţia pe hectar din fonduri europene. Sesizarea iniţială a fost făcută la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei brăilene, după ce conducerea APIA Brăila a depistat încercarea de fraudare. Poliţiştii brăileni au făcut o anchetă prealabilă în urma căreia au descoperit infracţiuni ce intră în sfera anticorupţie. Astfel, ei au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu, iar pentru că este vorba despre fonduri europene, au declinat competenţa procurorilor de la Serviciul Teritorial Galaţi al Direcţiei Naţională Anticorupţie (DNA). În cursul anchetei celor de la Galaţi urmează a fi stabilite persoanele care se fac vinovate de încercarea de fraudare. Întâmplător sau nu, cazul a fost descoperit în dosarul de subvenţie al tatălui viitorului director coordonator al APIA Brăila, Nicuşor Hagiu.
Plusul de 21 ha, o "mânăreală" computerizată
Procurorii anticorupţie, sesizaţi în cursul acestei luni, au de anchetat un caz s